Tort "Kushma lui Guguta"

     Nu am gresit eu denumirea :) - asa se numeste cel mai iubit tort al copilariei mele - m-a si rugat cineva pe forum  sa-l pun pe site.

Il faceam de la 12-14 ani impreuna cu mama la multe sarabatori si era foarte apreciat - combinatie de aluat fraged, visine si crema de smantana - cea mai perfecta posibila, si cea mai simpla.

Noi il preparam intotdeauna impreuna cu cornuletete fragede, din acelasi aluat - sa avem si biscuiti si tort la masa festiva.

Ca de obicei o sectiune la ultimul pas, mai convingatoare - sa aveti pofta buna!

Ingrediente
Smantana
300 g
Unt
300 g
Faina alba calitate superioara
650 g
Visine fara samburi
1 kg
congelate sau din compot
Smantana 20% grasime
1 kg
foarte important sa fie smantana groasa, chiar de 30% grasime - altfel va curge si nu va fi tortul moale si fraged - eventual mai adaugati intaritor de frisca
Zahar
1.5 pah
Esenta de vanilie
1 buc
Ciocolata neagra
50 g
pentru ornat
Pasi de urmat
1

Faceti aluatul ca in Reteta de cornulete fragede.

Lasati la frigider cam o ora, apoi le scoateti si impartiti in 3-4 bile.

Tort "Kushma lui Guguta" - Pas 1
2

Pe rand intindeti fiecare bila intr-un dreptunghi mare, sa fie cam de 2 mm grosime foaia.

Tort "Kushma lui Guguta" - Pas 2
3

Visinele scurse bine de zeama se amesteca cu 2-3 linguri de faina - asta ca sa puteti lucra usor cu ele si sa nu va curga in aluat.

Tort "Kushma lui Guguta" - Pas 3
4

Foaia de aluat se taie in felii de 3 cm, pe fiecare puneti un rand de visine.

Tort "Kushma lui Guguta" - Pas 4
5

Se lipesc marginile, asa ca sa formati un rulou-tub cu visine inauntru.

Tort "Kushma lui Guguta" - Pas 5
6

Intoarceti ruloul cu marginile lipite in jos.

La fel faceti restul rulourilor si la celelalte bile de aluat.

Calculati nr de rulouri in functie de marimea tortului pe care vreti sa-l faceti:

-  tortul meu are la baza 7 buc - in total mi-au trebuit 28 de rulouri- este un tort mare, aveti grija

- pentru unul cu baza de 6 buc - va trebuie 21

- la baza cu 5 rulouri - 15

Tort "Kushma lui Guguta" - Pas 6
7

Aranjati-le in tava, si aveti grija sa fie toate de aceeasi lungime - care sunt mai mari le taiati la cat va trebuie si aveti platoul de tort.

Tort "Kushma lui Guguta" - Pas 7
8

Le coaceti in cuptor preincalzit la 200 grade, 20 minute sau pana se rumensc frumos.

Tort "Kushma lui Guguta" - Pas 8
9

Aici rulourile mele sunt gata, le-am aranjat in forma de tort, ca sa vad daca vin bine.

Tort "Kushma lui Guguta" - Pas 9
10

Preparati crema - intr-un bol adaugati smantana, zaharul, vanilia si eventual intaritorul de frisca.

 

Tort "Kushma lui Guguta" - Pas 10
11

Bateti bine crema, sa fie groasa si sa se unga bine.

 

Tort "Kushma lui Guguta" - Pas 11
12

Si incepem sa montam tortul:

- pe un platou puneti primul strat de rulouri - la mine 7 bucati

- se ung bine, eventual ungeti putin si platoul, sa fie crema si la baza tortului.

Tort "Kushma lui Guguta" - Pas 12
13

Se pune urmatorul strat de rulouri, mai putin 1 buc - deci la mine sunt 6 bucati.

La fel se unge cu crema.

Tort "Kushma lui Guguta" - Pas 13
14

Continuati la fel pana ajungeti la ultimul rulou.

Tort "Kushma lui Guguta" - Pas 14
15

Ungeti bine cu crema tortul pe toate partile.

Tort "Kushma lui Guguta" - Pas 15
16

Dati ciocolata prin razatoare ca sa ornati tortul.

Tort "Kushma lui Guguta" - Pas 16
17

Lasati la rece peste noapte ca sa se inmoaie bine.

Si felia promisa :)

Pofta Buna!

Tort "Kushma lui Guguta" - Pas 17
Cantitate: 2 kg (un tort mare)
Timp de preparare: 120 min
Dificultate: mediu
Timp total de pregatire: 120 min