Budinca rapida de branza(din 3 ingrediente!)

Budinca rapida de branza(din 3 ingrediente!)

Eu i-as spune cea mai fina prajitura cu branza, dar totusi este budinca dupa compozitie... O reteta extraordinara, foarte rapida, simpla, chiar banala dar un rezultat spectaculos - toata lumea o admira si dispare in 2 secunde din farfurie.

Laptele condensat(cel foarte dulce si gros) din compozitie il puteti cumpara sau gati acasa, retete sunt multe pe net, doar dati o cautare pe google.

Amidonul este optional, in varianta fara amidon parca nu se tine budinca foarte ferm, dar la gust nu este nici o diferenta.

Si o ultima precizare, ingredientele sunt pentru o tava de 20-22 cm diametru, daca aveti tava clasica de pandispan de 26-28 cm dublati cantitatile.

Ingrediente

Oua
3 buc
Lapte condensat
380 g
1 cutie(din aceea metalica)
Branza de vaci
500 g
pentru budinca mai fina recomand sa alegeti branzica mai moale
Amidon alimentar
2 linguri
optional

Pasi de urmat

Pas 1

Bateti bine ouale cu un tel sau mixer.

Budinca rapida de branza(din 3 ingrediente!) - Pas 1
Pas 2

Adaugati laptele condensat, amestecati bine.

Budinca rapida de branza(din 3 ingrediente!) - Pas 2
Pas 3

Puneti branza, amestecati bine cu mixerul/robotul.

Budinca rapida de branza(din 3 ingrediente!) - Pas 3
Pas 4

Adaugati si amidonul daca il aveti, amestecati bine sa nu fie cocoloase.

In varianta super-rapida toate ingredientele se pun o data in robot si se mixeaza bine pana devine o compozitie cremoasa si fina.

Budinca rapida de branza(din 3 ingrediente!) - Pas 4
Pas 5

Turnati budinca intr-o tava de 20cm diametru(puteti folosi si o tava de chec), asternuta cu hartie de copt.

Puneti la cuptor preincalzit la 200 grade, pentru 30-40 minute.

Budinca rapida de branza(din 3 ingrediente!) - Pas 5
Pas 6

O lasati pana incepe sa se rumeneasca frumos deasupra.

Budinca va creste la coacere dar dupa ce se raceste se va lasa - este normal asa sa fie.

Budinca rapida de branza(din 3 ingrediente!) - Pas 6
Pas 7

Se serveste complet rece, fierbinte sau calda s-ar putea desface - dar o puteti manca cu lingura :)

Pofta Buna!

Budinca rapida de branza(din 3 ingrediente!) - Pas 7

Gasiti acum retetele voastre preferate si in cartea noastra Top 50 retete Pas cu Pas, prima carte din Romania cu retete prezentate detaliat cu POZE pe PASI, un adevarat ghid vizual simplu de urmarit in timpul procesului de gatire.

Cartea se gaseste in libariile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 1 kg (5-6 portii)
Timp de preparare: 30 min
Dificultate: usor
Timp total de pregatire: 10 min
Data publicarii:
Nota: 5 (2 voturi)

Vrei sa primesti retetele noi pe email?

Comentarii

dianka
Diana Ranga (dianka) 02 Jul 2013, 09:53

Lena, se poate de pus smintina dulce in locul laptelui condensat care nu-mi place. Merci

Draculina969
Draculina969 02 Jul 2013, 10:11

arata asa de bine.....dar cand ma gandesc la caloriile pe care le are...

lena
Elena (lena) 02 Jul 2013, 12:37

Dianka, poti sa pui, dar adauga si zahar.

bianca.florea
bianca.florea 02 Jul 2013, 19:37

ce branza ai folosit?

lena
Elena (lena) bianca.florea 02 Jul 2013, 21:22

Branza de vaci Raraul, la pachete de 250g.

Nataly
Nataly 03 Jul 2013, 13:39

Buna ziua. Am si eu o intrebare, ce marca de lapte condesat din cele ce se gasesc pe piata din Romania s-a folosit in aceasta reteta? Eu am incercat cateva dar nu am ramas prea multumita de ele, raman fidela la clasica "sgushcionka" de peste Prut care e super.

Nota mea pentru reteta:
lena
Elena (lena) Nataly 03 Jul 2013, 14:25

Anume la aceasta reteta am folosit din aceea de peste Prut, dar aici in Romania folosesc cu succes marcile DeLatte si Nestle.

bianca.florea
bianca.florea 03 Jul 2013, 21:18

eu am gasit un lapte condensat foarte bun si ieftin la lidl

ianadeea
Andreea (ianadeea) 04 Jul 2013, 09:29

Salut Lena. Am facut si eu ieri aceasta budinca. Zicea cineva de calorii, pot sa zic ca e ideala pt Dieta Dukan, chiar in faza de atac, daca scoatem laptele condensat, inlocuindu-l cu cateva linguri de iaurt slab plus 1/2 lingurita esenta de stevie ca indulcitor; cum am facut-o eu. Eu am lasat-o la foc mic 1h20min , si s-a facut divina, nu se imprastie, nu-i poroasa deloc, si are gust fin. Multumesc de reteta, se poate folosi cu succes si la un cheesecake.. Pupici

Draculina969
Draculina969 04 Jul 2013, 10:24

wooow!serios?

pai daca se poate inlocui laptele condensat e supeeer!

lena
Elena (lena) Draculina969 04 Jul 2013, 16:37

A, super Andreea, merci de idee, trebuie s-o incerc si eu in varianta dietetica.

Te pup!

Draculina969
Draculina969 04 Jul 2013, 21:09

multumim de idee Andreea!

Lena, astept reteta cu apa la gura:))....GE-NI-AL! :*

ianadeea
Andreea (ianadeea) 05 Jul 2013, 08:35

Cu placere, fetele . Intre timp, varianta mea dietetica: 500 g branza de vaci fina de dieta, 3 oua, 1/2 lingurita extract stevie (dar cred ca merg bine si vreo 3-4 zaharine topite in 1 lingura de apa calda), 1/2 esenta vanilie, 4-5 linguri mari de iaurt slab dar cremos (daca gasiti; daca nu, de oricare), 1 lingura cu varf amidon (asta-i tolerat in unele diete, plus ca-i putin, si imi place despre amidon ca se digera si in saliva, deci nu pica greu la stomac ca fainurile, e usor digerabil) . Pasii sunt la fel cum i-a descris Lena. Va pup. 

Draculina969
Draculina969 06 Jul 2013, 10:31

ai putea, te rog, sa imi spui exact ce branza ai folosit?

merci:*

lena
Elena (lena) Draculina969 06 Jul 2013, 14:03

Eu am luat Lacteea de 0.2% acum, iti spun maine-poimaine cum o fost.

Draculina969
Draculina969 12 Jul 2013, 10:06

buna!

sper ca nu sunt sacaitoare:D

ai mai incercat reteta?:*

lena
Elena (lena) Draculina969 12 Jul 2013, 10:31

Da, am incercat-o - sincera sa fiu nu a fost chiar rea, dar as prefera sa mananc o bucatica mica din asta decat una mare dietetica. Este mai fada, innecacioasa si fara aroma de lapte.

Acum vezi si tu, vrei sa bagi in tine mult sau sa ai placere dintr-o bucatica mica pe care s-o savurezi timp de vreo 10-15 minute. Eu sunt adepta regimurilor echilibrate, dar in slabire mai rapida poti s-o faci pe cea dietetica.

ianadeea
Andreea (ianadeea) 12 Jul 2013, 10:51

Si eu sunt de acord cu Lena. Poti incerca ambele variante si sa compari, nu ia mult timp, ca e o reteta f. simpla. Si eu am mai incercat-o o data intre timp, tot mai dietetic, adica: 500g branza de vaci fina si moale(si asta conteaza, ca daca-i mai crupoasa devine innecatioasa), 3 oua, 1 plic zahar vanilat, cateva picaturi esenta stevie si 1 lingura amidon. Deci, fara iaurt sau lapte condensat. A fost chiar mai buna decat prima editie. Poti incerca.. Despre branza de vaci nu stiu ce sa va spun, eu iau de la un magazin producator local: "Mandra" ca sunt din Sibiu (se vinde varsata, si ii spune: Branza de vaci Diet fina), dar comparativ cu ea am gasit branza de vaci de la Lidl -> Pilos, la galetusa, e f. fina si buna (nu stiu de cat de dietetica e, dar e geniala in retete cu branza de vaci). Sper ca am fost de ajutor. Pupici.

victoria caraus
Victoria Caraus (victoria caraus) 15 Aug 2013, 15:24

Amidon de cartofi e bine daca pun in reteta asata??

lena
Elena (lena) Victoria Caraus (victoria caraus) 15 Aug 2013, 16:36

Da, merge si de porumb si de cartofi.

Tatiana Flo
Tatiana Flo 26 Apr 2014, 15:19

Lena, salut! am o intrebare - cu ce as putea inlocui amidonul, ca nu-l am si nu am timp sa caut acum? vreau sa incerc si eu diseara receta. merci anticipat.

lena
Elena (lena) Tatiana Flo 26 Apr 2014, 18:24

Incearca cu faina, s-ar putea sa nu iasa chiar la fel, dar merge.

Tanyta
Tanyta 04 Aug 2014, 18:09


Salutari din Chisinau, Lena!

Am gatit si eu astazi budinca, e super delicioasa! Multumim pentru sfaturi!

 
 

Ekaterinka
Ekaterinka 17 Mar 2015, 18:56

Len da pentru tava mare de cuptor cum estimez cantitatile? (vesnica mea problema)

Ekaterinka
Ekaterinka 17 Mar 2015, 20:45

am dublat cantitatile..a iesit mult mai subtire decat in poza,dar absolut delicioasa!

Jana
Jana 22 Oct 2018, 13:04

Foarte rapidă și delicioasă această budincă. Mulțumesc, Lena.

Poza mea pentru reteta:
Nota mea pentru reteta:
OleaUsurelu225
Olea Usurelu (OleaUsurelu225) 19 Aug 2019, 16:05

Buna! Se poate folosi lapte condensat fiert in loc de lapte condensat simplu?

lena
Elena (lena) Olea Usurelu (OleaUsurelu225) 19 Aug 2019, 16:16

Cred ca ar fi interesant cu siguranta!