Prăjitură cu caise

Prăjitură cu caise

Prima mea prăjitură cu caise proaspete! Foarte bună! Gustoasă, aromată! Un desert excelent! Dulce-acrișor, de sezon!

Ingrediente

Faina
400 g
Zahar
200 g
Unt / margarina
250 g
Oua
5 buc
Cacao
3 linguri
Lapte/suc de caise
50 ml
Praf de copt
10 g
un pliculeț
Caise
500 g
proaspete (sau mai multe, după preferințe)
Zahar pudra
2 linguri
opțional - pt decor

Pasi de urmat

Pas 1

Pregătim ingredientele. Încingem cuptorul la 200 grade C (foc puternic).

Prăjitură cu caise - Pas 1
Pas 2

Pregătim caisele: le spălăm și le scoatem sâmburii. Nu pregătiți caisele cu mult timp înainte (așa cum am făcut eu - cu o seară înainte - întrucât se vor oxida/strica/înmuia și vor arăta urât în prăjitură!). Le rupeți jumătăți.

Prăjitură cu caise - Pas 2
Pas 3

Batem untul/margarina moale la temperatura camerei cu zahărul.

Prăjitură cu caise - Pas 3
Pas 4

Înglobăm pe rând ouăle, amestecând bine după fiecare.

Prăjitură cu caise - Pas 4
Pas 5

Amestecăm făina cu praful de copt, le cernem și le adăugăm în compoziție, alternând cu sucul de caise/laptele.

Prăjitură cu caise - Pas 5
Pas 6

Împărțin aluatul în 2 părți egale: într-una punem cacaua, pe cealaltă o lăsăm așa, simplă.

Prăjitură cu caise - Pas 6
Pas 7

Iată aluatul cu cacao.

Prăjitură cu caise - Pas 7
Pas 8

Luăm o tavă și o tapetăm cu hârtie de copt. Tava mea are circa 32*23 cm, însă puteți folosi și o tavă puțin mai mare dacă vreți ca prăjitura să nu iasă atât de înaltă precum a ieșit a mea.

Prăjitură cu caise - Pas 8
Pas 9

Apoi am pus aluatul în tavă cu două linguri, alternând dungi din aluatul negru cu dungi din cel alb.

Prăjitură cu caise - Pas 9
Pas 10

Iată și o poză cu tot aluatul frumos așternut în tăviță.

Prăjitură cu caise - Pas 10
Pas 11

Așezăm jumătățile de caise cu partea tăiată în sus. Scuzați, vă rog, calitatea caiselor mele.. Au fost prea moi, nu am putut desprinde sâmburii din ele, plus că le-am curățat cu o seară înainte și le-am băgat în frigider...Nu faceți asta acasă!

Prăjitură cu caise - Pas 11
Pas 12

Băgăm prăjitura la cuptor pentru 25 minute; în primele 15 minute la foc puternic, apoi 10 minute la foc potrivit (180 grade C). Eu am ținut-o vreo 40 de minute, dar cuptorul meu e mai leneș de felul lui și nici nu era foarte încins.

Prăjitură cu caise - Pas 12
Pas 13

O lăsăm să se răcească, apoi o feliem.

Prăjitură cu caise - Pas 13
Pas 14

Dacă doriți, o puteți orna cu zahăr pudră. Eu am lăsat-o așa simplă. Poftă bună!!!

Prăjitură cu caise - Pas 14

Gasiti acum retetele voastre preferate si in cartea noastra Top 50 retete Pas cu Pas, prima carte din Romania cu retete prezentate detaliat cu POZE pe PASI, un adevarat ghid vizual simplu de urmarit in timpul procesului de gatire.

Cartea se gaseste in libariile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 30 buc
Timp de preparare: 25 min
Dificultate: mediu
Timp total de pregatire: 65 min
Data publicarii:
Nota: 5 (2 voturi)
Colectii: Prajituri, Dulciuri

S-ar putea sa-ti mai placa

Vrei sa primesti retetele noi pe email?

Comentarii

zatara
zatara 10 Jul 2013, 16:57

o reteta super simpla si super pretioasa ms mult! 

tiki
tiki 19 Aug 2013, 08:50

Servus. Foarte tare . Mi-a placut mult din toate punctele de vedere. Eu am facut cu piersici,care fiind mai mari nu s-au acoperit, dar a fost laudata de toti. Aromata,dulce, faina. Multumesc mult.

Poza mea pentru reteta:
Nota mea pentru reteta:
Lilicika87
Lilicika87 05 Sep 2013, 22:00

aceasta prajitura cu caise e delicioasa...

Romincik
Romincik 23 Jul 2015, 12:22

Super gustoasa prajitura!  Am facut-o si sa mincat cu mare pofta!  Lena as dori sa stiu daca se va primi si cu visine? 

lena
Elena (lena) Romincik 23 Jul 2015, 13:06

Sigur, puteti incerca orice fructe.

AdrianaBadea398
Adriana Badea (AdrianaBadea398) 09 Jul 2017, 10:50

Excelenta si usor de preparat!

Nota mea pentru reteta: