Prajitura Greta Garbo

Prajitura Greta Garbo

Aceasta reteta de prajitura imi tot dadea din ochi dar nu am stat s-o analizez mai bine, ca era sigur s-o incerc mai demult. Pe langa faptul ca este foarte gustoasa, mai are si alte 2 mari calitati:

- este o prajitura de casa adevarata si iese cantitate foarte generoasa la efort relativ redus;

- se poate lua/servi cu usurinta, fiindca glazura este f.uscata si nelipicioasa, perfecta pentru a lua la servici si a servi colegii, de exemplu :)

Ingrediente

Faina alba calitate superioara
600 g
Unt
300 g
+ 1 lingura de unt pt glazura
Oua
1 buc
+ 2 galbenusuri
Smantana
2 linguri
am in vedere smantana acra/fermentata
Gem de caise
450 g
de prune, sau orice alt gem mai gros
Drojdie proaspata
25 g
Zahar
7 linguri
Nuci
250 g
Zahar pudra
250 g
Cacao pudra
1 lingura
Lapte
100 ml

Pasi de urmat

Pas 1

Laptele cald se amesteca cu drojdia si 1 lingura de zahar.

Deasupra presarati 1-2 linguri de faina.

Prajitura Greta Garbo - Pas 1
Pas 2

Lasati la cald 10-15 minute bolul si observati ca incepe sa creasca.

Aceasta va fi maiaua.

Prajitura Greta Garbo - Pas 2
Pas 3

Intr-un alt bol mai mare puneti faina, adaugati maiaua crescuta, oul si cele 2 galbenusuri, untul moale, smantana si cate un praf de zahar si sare.

Prajitura Greta Garbo - Pas 3
Pas 4

Framantati bine pana nu se mai lipeste de maini.

Prajitura Greta Garbo - Pas 4
Pas 5

Il puneti intr-un bol si lasati sa dospeasca acoperit, intr-un loc cald, pana isi dubleaza volumul.

Prajitura Greta Garbo - Pas 5
Pas 6

Apoi il taiati in 3 bucati egale si formati niste bile de aluat, lasati 5 minute sa se odihneasca.

Prajitura Greta Garbo - Pas 6
Pas 7

In acest timp pregatim umplutura de nuca:

- amestecati intr-un bol nuca, maruntita bine in robot, cu zaharul pudra, optional puteti adauga si coaja rasa de lamaie.

Prajitura Greta Garbo - Pas 7
Pas 8

Tava mare de aragaz(de 4 ochiuri) se asterne cu hartie de copt.

Intindeti prima foaie de aluat asa ca sa acopere perfect toata suprafata tavii.

Prajitura Greta Garbo - Pas 8
Pas 9

O ungeti cu jumatate din cantitate de gem.

Prajitura Greta Garbo - Pas 9
Pas 10

Turnati jumatate din umplutura si o distribuiti uniform pe toata foaia.

Prajitura Greta Garbo - Pas 10
Pas 11

Intindeti a 2-a foaie, o puneti peste prima(cea cu umplutura de gem si nuci).

Iarasi o ungeti cu restul de gem si puneti cantitatea de umplutura de nuci ramasa.

Prajitura Greta Garbo - Pas 11
Pas 12

Intindeti si a 3-a foaie, o puneti peste primele 2.

Important de stiut : foile de aluat se ruleaza pe sucitor apoi se deruleaza atent in tava.

Intepati din loc in loc cu furculita si o puneti la cuptor preincalzit la 180 grade, timp de aproximativ 30-35 de minute.

Prajitura Greta Garbo - Pas 12
Pas 13

Cand prajitura este aproape coapta se face glazura de cacao:

- intr-o cratita mica turnati 3 linguri de apa, adaugati 6 linguri de zahar, 1 lingura mare de cacao si unt cat o nuca.

- topiti totul la foc mic.

Prajitura Greta Garbo - Pas 13
Pas 14

Cand prajitura se rumeneste faceti testul cu scobitoarea, daca iese bine si curata, e gata.

Prajitura Greta Garbo - Pas 14
Pas 15

Imediat, cat prajitura e fierbinte turnati glazura peste ea si lasati sa se raceasca complet.

Prajitura Greta Garbo - Pas 15
Pas 16

Cand prajitura s-a racit, glazura ar trebui sa se intareasca si usuce.

Atunci o portionati bucatele mici si aranjati pe platou.

Prajitura Greta Garbo - Pas 16
Pas 17

Foarte comod de mancat cu mainile, fara farfurii si furculite - glazura nu se lipeste si prajitura are o textura destul de ferma.

Pofta Buna!

Prajitura Greta Garbo - Pas 17

Gasiti acum retetele voastre preferate si in cartea noastra Top 50 retete Pas cu Pas, prima carte din Romania cu retete prezentate detaliat cu POZE pe PASI, un adevarat ghid vizual simplu de urmarit in timpul procesului de gatire.

Cartea se gaseste in libariile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 1 buc (1 tava mare de cuptor)
Timp de preparare: 60 min
Dificultate: mediu
Timp total de pregatire: 60 min
Data publicarii:
Nota: 5 (6 voturi)

Vrei sa primesti retetele noi pe email?

Comentarii

Top 10 comentarii din totalul de 30

piti
Daniela (piti) 02 Jan 2018, 20:38

Poza mea pentru reteta:
piti
Daniela (piti) 02 Jan 2018, 11:01

Nici stelutele nu apar ....Sunt "doar" cinci.

piti
Daniela (piti) 02 Jan 2018, 10:59

Foarte buna prajitura,simpla si usor de facut!Aluatul este placut,moale si se intinde f bine .Mie imi ies mereu 4 foi ptr tava de 28x40 .

Lena iti doresc un An Nou cu sanatate si putere de munca ,bucurii si impliniri impreuna cu cei dragi!🤗

P.S nu reusesc sa atasez poza de pe telefon .☹

lena
Elena (lena) Daniela (piti) 02 Jan 2018, 11:05

Multumesc mult 🥂

Incercam sa vedem ce se intampla...

OanaConstantaMirea715
Oana Mirea (OanaConstantaMirea715) 21 Jan 2017, 15:23

Prăjitura iese fără complicații. Rețeta e perfect explicată. Rezultatul e minunat. Am mai făcut-o de câteva ori, dar doar azi am reuşit s-o şi imortalizez.

Am postat-o şi aici: https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=10154857378032988&id=790102987

Poza mea pentru reteta:
Nota mea pentru reteta:
piti
Daniela (piti) 18 Nov 2015, 00:00

o prajitura foarte gustoasa.mi-au iesit 4 foi perfecte ptr tava mare de la aragaz .se pastreaza f bine si la congelator.

Poza mea pentru reteta:
Nota mea pentru reteta:
delia89
delia89 13 Apr 2015, 20:46

delicioasa aceasta prajitura, multumesc pentru reteta

Poza mea pentru reteta:
Nota mea pentru reteta:
Nina Ionescu
Nina Ionescu 04 Mar 2015, 14:10

Lena,nepotului si fetei mele le-a plăcut foarte mult prăjitura ta!De fapt apreciez toate rețetele tale!esti geniala,numai rețetele tale le gătesc pentru că le explici f bine!

Nota mea pentru reteta:
tiki
tiki 21 Feb 2015, 17:08

Buna. Nefacand-o de mult, chiar imi era dor. Retata mea din 1900 (Hahaha) e f. putin diferita. In sensul ca faina e mai putina, 500 gr, dar foile mai multe. 4.  Si am urmat exemplul de aici cu nuca pusa asa,presarata, deoarece era ora 1 noaptea si nu aveam timp sa fac ca de obicei si anume.:albusurile  (cele 2) se bat spuma si se pun in nucile cu zahar. (dar se intinde greu atunci). Asa a fost mai simplu. Si aluatul meu desi cu drojdie nu se lasa la dospit, decat tava gata facuta inainte de cuptor. Si glazura se pune pe prajitura rece. Eu nu am pus-o fiind tarziu si nu mai vroiam sa stau sa se raceasca, si dimineata, m-am hotarat sa fac aceasta glazura (mult mai simpla ca a mea),desi praji. era rece, si a fost ok. S-a intarit imediat ,asa ca ma mir  tare cum de la oana-toma nu i s-antarit !!!. In fine. F. f. buna. Multumesc de aducere-aminte. Pupici.  5 stelute e putin.

Poza mea pentru reteta:
Nota mea pentru reteta:
elizavasile
david (elizavasile) 31 Jan 2015, 18:50

SUPER PRAJITURA TREBUE DE INCERCT NUMAIDECIT

Nota mea pentru reteta:
tiki
tiki 29 Jan 2015, 18:28

Buna. Ooo, ce prajitura draga familiei mele. Imediat cand am vazut-o aici am luat caietul meu cu retete de prajituri de zeci si zeci de ani (ingalbenit si rupt cum se vede), si vi-l arat sa vedeti ca e PRIMA  prajitura scrisa de la  bunica mea. La mine difera putin cantitatile si  sunt 4 foi. Stiu ca traia bunica de mult (a murit la 99 ani) cand am facut-o si am pus peste glazura (atunci am primit din Germania),bombonele colorate si mi-a facut observatie ca Nu se pune asa ceva. De cate ori o fac imi amintesc de Ea si totdeauna cand iau tava, spun ca este o prajitura grea. .Hahaha.  (eu am scris la drogdie=cat o nuca, nu era cu gramaj). Vai ce mi-ai rascolit amintirile. Multumesc. Trimit o poza cu caietul (am facut-o repede acuma) sa vezi  Lena ca e prima reteta si altele urmeaza.. Pupici.

Poza mea pentru reteta:
Arata toate comentariile