Parjoale moldovenesti

Parjoale moldovenesti

La mine acasa li se spune "parjoale", la mama acasa sunt "kotlety"(in rusa), aici in Romania le zice "chiftele" - deci fiecare le numeste cum stie, important este ca sunt delicioase si nelipsite de la orice masa festiva. Si mai gustoase decat la mama mea nu am mancat la nimeni, ea este expert si le face la fiecare sarbatoare, mai congeleaza din ele, asa gata facute - la orice ocazie are chiftele in congelator.

Cel mai important factor pentru reteta de chiftele bune este sa stiti exact ce carne ati dat prin masina de tocat, nici intr-un caz nu se cumpara carne gata tocata, plina de grasime si de proasta calitate. De obicei punem carne de vita si porc in proportii egale, mama face mai mult cu pulpa de porc, mai nou am invatat sa le fac doar din carne de vita/vitel, oricum aveti grija sa stiti exact ce carne s-a tocat pentru chiftele. Aici aveti si o reteta de chiftele cu carne de pui, cam dupa aceeasi metoda.

Modul de gatit la fel poate varia, cele mai bune sunt cele facute in ulei, vedeti in pasi metoda - mai dietetice sunt facute la cuptor(aveti poza la pasul 8) sau pe tigaie ceramica fara ulei, un pic mai uscate dar la fel de deicioase.

Deci, va recomand sa le incercati neaparat, oricine a gustat din parjoalele mele au cerut reteta. Recomand neaparat sa va faceti si rezerve in congelator, sunt foarte utile la musafiri neasteptati sau atunci cand nu aveti chef de gatit - isi pastreaza perfect gustul si textura dupa decongelare.

Ingrediente

Carne tocata amestec(vita/porc)
1 kg
de preferat sa fie tocata acasa
Ceapa alba
2 buc
chiar si 3 bucati daca sunt mici
Franzela simpla
100 g
sau 3 linguri de pesmet
Gris de grau
1 lingura
optional
Oua
3 buc
Sare
1 lingura
dupa gust
Piper negru macinat
0.25 lingurite
un varf de lingurita
Ulei de floarea soarelui
200 ml

Pasi de urmat

Pas 1

Carnea si ceapa se taie bucati medii, pentru a le da prin masina de tocat.

Franzela(de preferat sa nu fie proaspata, trebuie una mai uscata si veche) se inmoaie in apa sau lapte.

Parjoale moldovenesti - Pas 1
Pas 2

Se dau toate(carnea, ceapa si painea inmuiata si bine scursa) prin masina de tocat carne.

Aici am folosit pesmet in loc de paine, l-am pus direct in tocatura de ceapa cu carne.

Se pun intr-un bol mai adanc, se adauga ouale, grisul, sarea si piperul, apoi se amesteca bine, timp de 10 minute cu mainile, pana observati ca s-au incorporat  toate ingredientele. Daca tocatura este prea tare si uscata mai adaugati oua, cate unul, dupa fiecare aveti grija sa verificati daca tocatura este moale si elastica.

Daca vi se pare ca este prea lichida, mai amestecati si bateti cu ea de masa/bol de 5-10 ori, sa se omogenizeze mai bine.

Parjoale moldovenesti - Pas 2
Pas 3

Formati chiftelele:inmuiati mainile in apa sau ulei si se ia cate putina carne tocata(cam de marimea unei rosii medii, o mana), se framanta bine in maini, apoi se arunca dintr-o palma in alta de 2-3 ori, se formeaza o bila, o turtiti si formati parjoale rotunde sau lunguete. Le aranjati pe un fund sau farfurie unse cu putin ulei.

Incalziti bine intr-o tigaie uleiul, puneti parjoalele.

Parjoale moldovenesti - Pas 3
Pas 4

Acoperiti cu capac si lasati la foc mediu 5-10 minute.

Parjoale moldovenesti - Pas 4
Pas 5

Apoi scoateti capacul si lasati sa se rumeneasca, le intoarceti pe cealalta parte si la fel, sa se rumeneasca, dar fara capac. Apoi le scoateti, cu o spatul de lemn adunati prajeala lasata de carne si puneti urmatoarea tura de chiftele la facut.

Procedura cu capacul pus la inceputul prajirii va face chiftelele mai moi si pufoase, fragede, recomand neaparat sa le aburiti putin.

Parjoale moldovenesti - Pas 5
Pas 6

Aici le vedeti in tava teflonata, unsa cu putin ulei, sau fara ulei.

Le aranjez si le dau la cuptor, acoperite la inceput optional cu capac sau folie de aluminiu sa se abureasca putin.

Parjoale moldovenesti - Pas 6
Pas 7

Apoi cand se rumenesc dedesubt le intoarceti pe cealalta parte si mai lasati la cuptor 10 minute.

Daca nu aveti tigaie teflonata folositi hartie de copt, altfel se vor lipi tare de tava si nu le mai intoarceti bine.

Parjoale moldovenesti - Pas 7
Pas 8

Aici cele de la cuptor, putin mai uscate dar la fel de gustoase.

Parjoale moldovenesti - Pas 8
Pas 9

Aici cele de la tigaie, mai suculente si fragede - aveti grija sa le lasati la racorit pe o farfurie, aranjate in maxim 2 straturi. Dupa ce s-au racit bine le puteti congela, nici intr-un caz sa nu le puneti calde la congelator sau frigider.

Cand le faceti de 2-3 ori veti simti diferenta de textura la carne si va vor iesi chiftele tot mai bune si mai bune, nu recomand sa folositi alte mirodenii, inhiba gustul natural al carnii si sunt prea aromate.

La carnea de vitel si vita recomand sa puneti mai multa ceapa si oua, sa fie mai fragede. Urmati reteta, recomandarile si sigur veti avea cele mai bune parjoale mancate vreodata.

Pofta Buna!

Parjoale moldovenesti - Pas 9

Gasiti acum retetele voastre preferate si in cartea noastra Top 50 retete Pas cu Pas, prima carte din Romania cu retete prezentate detaliat cu POZE pe PASI, un adevarat ghid vizual simplu de urmarit in timpul procesului de gatire.

Cartea se gaseste in libariile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 1500 g
Timp de preparare: 60 min
Dificultate: mediu
Timp total de pregatire: 30 min
Data publicarii:
Nota: 5 (7 voturi)

Vrei sa primesti retetele noi pe email?

Comentarii

MAMI DE PITICI MICI
MAMI DE PITICI MICI 30 Aug 2012, 09:41

Lena draga, ai mare dreptate in privinta carnii: cel mai bine e sa cumparam bucata intreaga si s-o tocam acasa, fiindca numai asa suntem siguri de ceea ce punem in farfurie! Cu privire la reteta, o sa-ti spun cum fac si eu chiftelutele si atat sotul cat si micutii mei nu lasa nicio farama! In afara de carne, paine inmuiata, ceapa, sare, piper si oua, eu mai pun si 2-3 catei de usturoi pisati bine si muuuulta verdeata - marar si patrunjel si ca sa iasa mai pufoase, fie pun un cartof ras pe razatoarea cea mai fina, fie adaug putin bicarbonat de sodiu. Dupa ce le framant bine de tot, formez mingiute de marime potrivita, le dau putin prin faina si apoi le turtesc nitel. Am observat ca atunci cand le dau prin faina isi pastreaza foarte bine forma, nu se prind niciun pic de tigaie, iar uleiul ramane curat si nu se arde pana ce termin de prajit toate chiftelutele. Daca incercati vreodata varianta asa si va place, dati-mi de stire ca sa mandresc si eu.....

lena
Elena (lena) 30 Aug 2012, 12:22

Multumesc mult de sfaturi, trebuie de incercat si asa!

LicaStar
Lica (LicaStar) 16 Feb 2013, 13:47

Dupa cum si eu sunt moldoveanca, dar casatorita cu roman, prepar des mancare moldoveneasca, e mai buna, e laudata si prin zona de sud a romaniei, si ma bucur foarte mult ca retetele tale, Lena, ma ajuta sa-mi amintesc de bucatele facute de mama sau bunica acasa. Sa ai bafta in continuare! Parjoalele mi-au iesit de minune, multumesc. Sotul isi imbogateste vocabularul cu denumiri de retete moldovenesti .

yapsih
yapsih 16 Aug 2013, 14:28

acuma le-am pregatit! intradevar, sunt super super gustoase!!! singura problema e ca nu si-au pastrat forma :S

lena
Elena (lena) 16 Aug 2013, 15:35

Depinde de cat de grasa este carnea si cat de bine o amesteci - cu timpul iti dai seama mai bine si vei putea sa le faci perfecte.

tiki
tiki 12 Nov 2013, 13:11

Buna. E foarte ok ideea cu capacul. Au iesit asa moi , sa tot mananci. De data asta am facut mai multe si le congelez (ca duminica vin in Bucuresti). Am respectat reteta intru totul. Le-am facut numai in tigaie din lipsa de timp,dar data viitoare voi face numai in cuptor (stiu cum ies ca am mai facut). Multumesc.

Poza mea pentru reteta:
Nota mea pentru reteta:
Anysik
Anysik 21 Jan 2014, 01:04

Draga autoare a acestui site,

Pe scurt vreu sa te felicit pentru claritatea cu care ne expui fiecare reteta in parte!

Imi face o mare placere sa urmaresc pasii descrisi de tine, alaturi de pozele cat se poate de potrivite.

Cat despre gustul mancarurilor propuse de tine, "Jos palaria". Sunt exact pe gustul meu si a intregii familii.

Bravo!

PS: Cred ca o sa renunt la a-mi mai scrie propria carte de bucate pt ca e deja a ta foarte buna!

Nota mea pentru reteta:
EEllena
EEllena 06 Dec 2014, 20:29

Este pentru prima oara cand aud ca, se pot pastra chiftelutele gata facute in congelator! N-am stiut ca este posibil ca ele sa-si pastreze toate calitatile unor chiftelute abia scoase din tigaie, asa ca....sunt de-a dreptul extaziata ! 

Multumesc, draga Lena!

CristiAna Tcaciuc
CristiAna Tcaciuc 02 Sep 2015, 05:49

Bune pirjoalele au iesit ! Lena multumesc de receta ,Mami de pici pitici am urmat si sfaturile tale sa stii ca imi place, merci ca ai scris ! Pupici dulci la toti !

Poza mea pentru reteta:
Nota mea pentru reteta:
Iulia cretu
iulia (Iulia cretu) 11 Nov 2015, 17:02

Super bune dar eu pun si 3 4 catei de usturoi

Nota mea pentru reteta:
foodexplorer
Lony (foodexplorer) 10 Jan 2017, 11:31

Draga Lena, iti multumesc foarte mult pt calitatea retelor afisate! Eu ma trag din Piatra Neamt (familia). Mi-au iesit gustoase parjoalele. Amanuntele si explicatiile sint atit de clare! Orice caut sa fac din retetele afisate, imi iese foarte bine! Multumesc din tot sufletul! Complimente calduroase

Nota mea pentru reteta:
lena
Elena (lena) Lony (foodexplorer) 10 Jan 2017, 11:36

Cu mare placere Lony, sa aveti pofta mare!

AlexandraAng983
Alexandra Ang (AlexandraAng983) 01 Nov 2017, 14:05

IoanaAB
IoanaAB 05 Mar 2018, 15:36

Tocmai pregatesc parjolutele si nu stiam ca se pot pune la congelat gata facute 😍. Cand le scot de la congelat le incalzesc in cuptor ?

lena
Elena (lena) IoanaAB 05 Mar 2018, 15:45

Da, sau la tigaie, microunde.

OleseaDanailaTantuc658
Olesea Tantuc (OleseaDanailaTantuc658) 14 Jun 2018, 06:38

Bună Lena. Am trecut la alimentația Low carb si ma intreb cu ce pot inlocui franzela/pesmetul/grisul? Cu faina de cocos/migdale /Semințe de in si ce cantitate raportata la 1 kg de carne?

Aaa si le pot praji in untura sau ulei de cocos? Asta daca vreau prajite la tigaie

Mulțumesc mult

lena
Elena (lena) Olesea Tantuc (OleseaDanailaTantuc658) 14 Jun 2018, 08:09

Eu inlocuiesc pesmetul/grisul cu faina de migdale sau pesmet special low-carb, se vinde in magazinele online.

Si le prajesti cu ulei de cocos, ghee, etc.

LiliaStrîmbanu246
Lilia Strîmbanu (LiliaStrîmbanu246) 15 Jun 2021, 09:50

Wow, cat de gustoase au iesit. Mersi pentru reteta! Am facut fara gris si amestecat cu manutele, cred ca acesta e secretul, transmiti mincarii energia ta!

Nota mea pentru reteta:
Dia.Si.
Dia.Si. 24 Aug 2022, 18:47

Am facut reteta întocmai. Foarte bună! Recomand sa încercați reteta asa cum va propune Lena. Cea cu verdeata și usturoi are cu totul alt gust. Dacă le adaugați nu îmbunătățiți reteta, nici nu o stricați - sunt arhicunoscutele parjoale/chiftele, dar nu va veti putea bucura de noul gust. E cu totul altceva. Mulțumesc încă o data pentru rețele simple și gustoase!

Poza mea pentru reteta:
Nota mea pentru reteta: