Germeni de cereale (germinare la borcan)

Vorbeam la Atelier despre germeni și vlăstari, am adus și câte ceva din "grădina" mea și am promis cât mai repede să vă pun frumos metoda și pașii. Uitați că a venit și momentul când am terminat testele, pozele, pot să spun că știu 100% ce trebuie de făcut ca să vă iasă perfect și sper să vă ajut și pe voi să aveți curajul să faceți la fel. Având așa o doză de germeni periodic în frigider o să vă asigurați întotdeauna plusul de vitamine, minerale, proteine necesare familiei dvs, mai ales în perioada de iarnă, când sunt puține legume natural crescute.

Câteva plusuri despre germeni:

- germenii de cereale au proprietăți unice, specifice, aceasta pentru că în starea de germen, mai exact atunci când sămânța se dezvoltă încercând să dea naștere plantei al cărui material genetic îl poartă, germenul înmagazinează o serie de substanțe cu potențial maxim astfel să poată suplini necesarul imens de energie de care ar avea nevoie ca să devină plantă. Există chiar o ramură a medicinii naturiste numită gemoterapie;

- sunt foarte bogate în minerale, vitamine, proteine și enzime;

- mai multe vedeți pe site-ul Ligiei Pop, articolul despre germeni.

Deci este de bine, așa că m-am apucat și eu de treabă - am tot lăsat pentru că mi se părea că fără germinatori și aparate speciale nu reușesc și tot așteptam momentul să fac o gaură în buget pt această cauză. Dar m-am mai uitat pe net, pe niște video și am zis să încep așa, fără mari ustensile moderne, s-o iau cu începuturile și am mers bine. Până la urmă mi-am dat seama că este mult mai simplă, ieftină și comodă germinarea la borcane, sigur nu mai cumpăr niciun fel de germinator.

Urmați pașii de mai jos și sigur o să aveți cei mai sănătoși și siguri germeni de cereale.

Ingrediente
Semințe de cereale bio, pentru germinare
1 lingura
eu am aici în pași 5 feluri de cereale: linte, mazăre verde, lucernă, trifoi, hrișcă.
Pași de urmat
Pas 1

Aici sunt semințele pentru germinare pe care le-am luat de la un magazin online www.eldorplant.ro.

În București mi le-au adus în aceeași zi, 10 lei a costat livrarea, în plus la ce am dat pe semințe.

Germeni de cereale (germinare la borcan) - Pas 1
Pas 2

Am pregătit borcanele (de 700-800ml), elasticele de birotică și compresele sterile (de la farmacie).

Germeni de cereale (germinare la borcan) - Pas 2
Pas 3

În fiecare borcan puneți câte 1-2 linguri din fiecare fel de cereale care le veți germina.

Mai mult de atât nu puneți, să fie loc suficient pentru creștere în borcan.

Germeni de cereale (germinare la borcan) - Pas 3
Pas 4

Turnați apă să umpleți borcanele.

Germeni de cereale (germinare la borcan) - Pas 4
Pas 5

Și în așa fel "montați" tifonul cu elastic.

Germeni de cereale (germinare la borcan) - Pas 5
Pas 6

Puneți-le la un loc ferit și lăsați 8-10 ore la înmuiat, sau peste noapte.

Germeni de cereale (germinare la borcan) - Pas 6
Pas 7

A 2-a zi scurgeți apa prin tifon, așa cum vedeți în poză.

Germeni de cereale (germinare la borcan) - Pas 7
Pas 8

Turnați iar apă în borcan, la fel prin tifon.

Germeni de cereale (germinare la borcan) - Pas 8
Pas 9

Și iar o scurgeți - în așa fel se vor spăla/clăti bine semințele. Unele din ele lasă parcă puțină spumă, altele fac apa mai cleioasă.

Clătiți în așa fel de 2-3 ori până aveți apă curată.

Germeni de cereale (germinare la borcan) - Pas 9
Pas 10

După ce ați scurs ultima apă curată, borcanele se pun în poziție înclinată (cam 45 grade) cu gura în jos.

Perfect pentru așa poziție este suportul pentru scurs vasele (farfuriile), la mine este unul luat din Ikea.

Dacă nu aveți loc pentru a ține vasele la scurs și borcanele cu germeni împreună, puneți așa un suport de vase într-un lighean mai mare și îl puteți depozita oriunde în casă.

Germeni de cereale (germinare la borcan) - Pas 10
Pas 11

Aici aveți o poză mai de aproape, observați că cerealele când rămân în borcan fără apă nu trebuie să acopere gura borcanului.

Aveți grijă să rămână loc pentru a intra aer în borcan.

Lăsați așa borcanele peste noapte, sau eventual acoperite cu un prosop (la întuneric germinează mai repede). Și de acum încolo vă arăt evoluția în fiecare zi, cum se dezvoltă semințele.

Germeni de cereale (germinare la borcan) - Pas 11
Pas 12

Prima zi dimineața: luați fiecare borcan și faceți procedura cu clătitul de mai sus, chiar de 2-3 ori, și așa în fiecare dimineață și seara - înainte de somn, dimineața înainte de a merge la serviciu, de exemplu.

Semințele de lucernă aici, au dat deja colți.

Germeni de cereale (germinare la borcan) - Pas 12
Pas 13

Aici mazărea încolțită.

Germeni de cereale (germinare la borcan) - Pas 13
Pas 14

A 2-a zi dimineața: nu uitați să clătiți seara și dimineața semințele, le puneți la loc de fiecare dată, cu capul în jos să se scurgă excesul de apă.

Aici lucernă, deja încolțită bine, poate fi consumată de când apar primii germeni.

Germeni de cereale (germinare la borcan) - Pas 14
Pas 15

Și mazărea crescută frumos.

Germeni de cereale (germinare la borcan) - Pas 15
Pas 16

A 3-a zi dimineața: cred că și ultima, mai mult de atât mai bine să nu le creșteți.

Lucerna a umplut borcanul dintr-o lingură de semințe, celelalte se umflă dar nu chiar atât.

Germeni de cereale (germinare la borcan) - Pas 16
Pas 17

Mazărea gata.

Germeni de cereale (germinare la borcan) - Pas 17
Pas 18

Aici trifoiul.

Germeni de cereale (germinare la borcan) - Pas 18
Pas 19

Lințea.

Germeni de cereale (germinare la borcan) - Pas 19
Pas 20

Și Hrișca.

Întreg procesul de germinare este bine să nu fie la soare, puneți borcanele la întuneric sau lumină zilei indirectă.

Germeni de cereale (germinare la borcan) - Pas 20
Pas 21

Toți germenii le-am mai clătit ultima dată în a 3-a zi dimineața, am lăsat vreo oră să se scurgă de apă și le-am pus într-un bol/casoletă cu capac.

Germeni de cereale (germinare la borcan) - Pas 21
Pas 22

Acoperiți cu capac și puneți la frigider, le puteți consuma timp de 2-3 zile, pe cele din magazin scrie 7 zile valabilitate.

Germeni de cereale (germinare la borcan) - Pas 22
Pas 23

Urmează să vă arăt cum faceți vlăstarii de floarea-soarelui și alte cereale, cu pământ, la tavă.

Și bineînțeles, cea mai tare - iarba de grâu și sucul din ea.

Germeni de cereale (germinare la borcan) - Pas 23
Pas 24

Aici toată "roada" împreună cu vlăstarii de floarea-soarelui.

Germenii le puteți folosi în salate, sandvișuri, supe (calde sau reci, nu fierbinți), măcinate în dulciurile pentru copii, budinci, etc. Deci dați drumu la imaginație, un pic de mișcare și aveți cele mai sigure surse de vitamine în casă, foarte sănătoase și gustoase.

Poftă Bună!

Germeni de cereale (germinare la borcan) - Pas 24

Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.

Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 200 g ()
Timp de preparare:
15 min
Dificultate: mediu
Timp total de pregătire: 15 min