Asta-i un aperitiv pe care îl știu de acasă, întotdeauna o gospodină care se respectă are în casă 1-2 conserve de sprot afumat în ulei. Și dacă trebuie un aperitiv rapid, gustos și arătos se făceau astfel de kanape-uri. Este preferatul multora, și la cât de simplu se face, la fel de repede se mănâncă primul de pe masă, chiar și cu alte mâncăruri mai sofisticate acolo.
Gătești acum? Deschide această rețetă în aplicația mobilă LaLena și urmeaz-o pas cu pas în modul de gătit, fără reclame.
Tăiați pâinea triunghiuri, dacă nu este foarte densă la miez ar fi bine s-o uscați puțin pe o tigaie.
Se unge fiecare felie cu maioneză sau unt.
Puneți peștele pe latura mai lungă a triunghiului.
În partea opusă o felie de roșie - aici am pus o jumătate de roșie cherry.
Înfrumusețați cu verdeață și feliuțe de ceapă roșie după preferință.
Și repede la masă cu ele :)
Poftă Bună!
Gătești acum? Deschide această rețetă în aplicația mobilă LaLena și urmeaz-o pas cu pas în modul de gătit, fără reclame.