O rețetă pe care am pornit-o tare sceptică și cam alehamite, mi s-a părut cam banală și parcă nu avea ce să iasă bun cu așa ingrediente. Dar fiindcă aveam o brânzică expirată în frigider și niște făină de ovăz, am zis că mai bine să fac ceva cu ele decât să le arunc.
Și mare mi-a fost uimirea când le-am gustat, la textura seamănă cu o turtă dulce, un pic moi, și foarte, foarte gustoși... Ca dovadă, biscuiții care îi vedeți în poză s-au terminat în 10 minute, Sofia cu tati nu se mai puteau opri:)
A doua zi am făcut porție triplă, fiind și dietetici sunt o mică găselniță pentru pofticioșii de dulce, dar care țin la talie.
Într-un blender puneți brânza, oul, zahărul, sarea și uleiul de măsline.
Blendați bine să fie o pastă uniformă.
Făina de ovăz o amestecați cu praful de copt.
Adăugați la făină pasta de brânză din blender, nucile măcinate și stafidele spălate.
Amestecați bine cu o lingură sau cu mâinile.
Aici mi s-a părut că aș mai adăuga puțină făină (aveam și brânzica mai lichidă), dar am fost chemată de Sofia pe 10 minute din bucătărie și când am revenit făina de ovăz și-a făcut treaba bine - s-a umflat puțin și a făcut coca mai tare. Deci dacă aluatul este mai umed puteți să-l lăsați 10-15 minute și va fi mai ferm.
Cu mâinile umede (dacă se mai lipește aluatul de mâini, le mai spălați și ungeți cu ulei) luați câte puțin aluat, formați bile de aluat și le turtiți puțin.
Puneți biscuiții astfel formați în tava de cuptor.
Le coaceți la 180 de grade, pe treapta mai de sus a cuptorului (au tendința să se rumenească mai repede la fund). Și lăsați cam 30 de minute, până încep să se rumenească ușor. Nu le "bronzați" prea tare, vor fi mai tari.
Lăsați să se răcorească, și savurați fără grijă kilogramelor în plus :)
Poftă Bună!
Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.
Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.