Așa cum pentru mulți utilizatori site-ul este o inspirație în bucătărie, așa și pentru mine a devenit o metodă de comunicare cu multe persoane interesante, și vă mulțumesc mult pentru comentariile și mesajele voastre, îmi dau elan, mă motivează și inspiră!
Prin site am primit un mail de la o persoană foarte deosebită(româncă), care locuiește în India și mi-a propus să mă ajute în învățarea unor rețete indiene simple și deosebite. Eu niciodată nu refuz așa ocazii, deci am început aventura cu bucătăria mirodeniilor.....tot ce am încercat și gătit până acum a fost extraordinar, mâncăruri simple, dar datorită modului de preparare și aromei deosebite sunt mai mult decât f. bune.
Acest curry de cartofi a fost printre primele mâncăruri încercate, și rămâne printre favorite, seamănă mult cu cartofii țărănești românești, dar.... mai aromați, un gust atât de complet și perfect, chiar merită să încercați.
Nu vă speriați de mirodenii, aici am făcut o adaptare din ce am găsit prin magazinele românești - turmeric-ul și curry se găsește pe la magazinele arabești sau pe net. Ghimbirul(merge și cel uscat, pudră) sigur îl găsiți în orice supermarket mai bunicel, deci... vă invit să încercați ceva nou și sigur o să fiți f. impresionați!
Cartofii se pun la fiert într-o cratiță mai mare. Când încep să fiarbă dați focul mai mic și lăsați 30-40 de minute.
Îi încercați cu cuțitul, dacă intră ușor, scurgeți apa fierbinte, turnați-scurgeți apă rece de 2 ori și îi curățați de coajă.
Foarte important să pregătiți toate ingredientele la îndemână când începeți efectiv să gătiți. Procesul de preparare este f. rapid și să nu ardeți mâncarea până căutați următorul ingredient.
Deci, am pus pe o farfurie ceapa tocată, ardei mărunțit, usturoi și ghimbir pisat, roșiile se taie cubulețe - eu am folosit din conservă.
Pe o farfurie puneți mirodeniile - muștarul boabe, curcuma, boia, sare și curry.
Și începem procesul de preparare:
- într-o tigaie adâncă se toarnă uleiul, lăsați să se încingă apoi aruncați în el boabele de muștar.
Imediat boabele vor începe să sară tare, deci acoperiți tigaia cu capac, ca să nu aveți toată bucătăria pestriță:)
Și veți observa că începe să miroasă parcă a floricele de porumb - deci este de bine.
Cum auziți că boabele nu mai sar, scoateți capacul și adăugați ceapa+ardeiul - faceți focul mediu spre mic și amestecați continuu în tigaie.
Aveți grijă că ceapa se face foarte repede și riscați s-o ardeți dacă plecați de lângă tigaie chiar și pe 2-3 minute.
Când ceapa se rumenește ușor adaugați ghimbirul și usturoiul - amestecați, apoi adăugați imediat curcuma și boia de ardei.
Amestecați și mai lăsați 1 minut la călit.
Apoi urmează roșiile cuburi și praful de curry.
Amestecați și lăsați să fiarbă la foc mediu-încet aproximativ 5-7 minute.
Ar trebui să vă iasă un sos de roșii foarte aromat, gros pe care să-l potriviți de sare.
În sos adăugați cartofii tăiați cuburi cam de 1 cm latura, și chiar un pic zdrobiți cu mâinile.
Amestecați și lăsați 5-10 minute să se călească în sos.
Serviți cu un sos de iaurt(urmează să vă pun și o rețetă de raita - sos indian de iaurt), lipii(urmează și rețeta de rotti) și cu verdeață presărată deasupra.
Poftă Bună!
Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.
Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.