Roti (lipii indiene din făină integrală)

Astăzi vă mai arăt o rețetă indiană de care sunt foarte încântată și am repetat-o deja de vreo 4 ori în ultimele 2 săptămâni. Este de la aceeași prietenă din India, deci o rețetă gospodărească, testată, fără multe complicații dar cu un rezultat mai mult decât excelent.

O soluție bună dacă nu aveți chef să faceți pâine de casă, dar vreți ceva bun, sănătos și repede pentru masa în familie. Sofia le mănâncă fără nimic, sunt bune și pentru a face niște sandvișuri mai interesante, shaorma de casă sau pur și simplu pentru a le mânca cu niște sos delicios...

Îmi amintesc foarte mult turtele bunicii coapte pe plita de la sobă, și cu această ocazie am făcut și desertul preferat al copilăriei mele - turte cu mac (vedeți ultimii pași din rețetă).

Ingrediente
Făină integrală de grâu
280 g
sau 2 pahare
Făină albă
80 g
sau 0.5 pahar
Lapte bătut/iaurt/chefir
170 g
sau 0.5 pahar
Lapte
130 g
sau 0.5 pahar
Praf de copt
0.5 lingurite
sau bicarbonat de sodiu
Pași de urmat
Pas 1

Într-un bol mai adânc amestecați făinurile și praful de copt.

Cu bicarbonat ies ceva mai moi, dar nu se umflă așa bine - deci experimentați și vă alegeți varianta care vă place.

Roti (lipii indiene din făină integrală) - Pas 1
Pas 2

Adăugați laptele și iaurtul, amestecați cu o spatulă sau lingură.

Roti (lipii indiene din făină integrală) - Pas 2
Pas 3

Mai adăugați 100 ml de apă dacă observați că aluatul este mai făinos.

Foarte important să faceți aluatul moale.

Roti (lipii indiene din făină integrală) - Pas 3
Pas 4

Continuați să frământați aluatul în bol, cu mâinile.

Sau îl scoateți pe masa presărată cu făină și frământați bine să vă iasă un aluat uniform și moale - pe parcurs mai adăugați făină ca să nu se lipească de mâini și masă.

Roti (lipii indiene din făină integrală) - Pas 4
Pas 5

Lăsați aluatul să se odihnească 10-15 minute - acoperiți cu un prosop sau folie de plastic să nu se usuce.

Roti (lipii indiene din făină integrală) - Pas 5
Pas 6

Apoi îl mai frământați o dată, timp de vreo 5 minute.

Roti (lipii indiene din făină integrală) - Pas 6
Pas 7

Împărțiți aluatul în 16 bucăți uniforme și le faceți biluțe. Puneți pe masa și acoperiți cu folie să nu se usuce.

Roti (lipii indiene din făină integrală) - Pas 7
Pas 8

După 5 minute vă apucați să le întindeți cu sucitorul, faceți cercuri cam de 1.5 mm grosime.

Roti (lipii indiene din făină integrală) - Pas 8
Pas 9

În același timp încindeți bine o tigaie mai veche, fără ulei!

Și puneți pe rând lipiile la copt, la foc mediu.

Roti (lipii indiene din făină integrală) - Pas 9
Pas 10

Veți observa cum încep să se umfle.

Roti (lipii indiene din făină integrală) - Pas 10
Pas 11

Și tot mai mult.

Recunosc că la primele 2 serii de lipii nu s-au umflat atât de frumos - dar nu a influențat mult gustul și textura.

Aceste umflături arată că aluatul este bine făcut.

Roti (lipii indiene din făină integrală) - Pas 11
Pas 12

Se întorc pe partea cealaltă când se rumenesc (apar niște pete ușor maronii).

Și observați că se umflă și mai mult, se fac ca niște pernuțe :)

Roti (lipii indiene din făină integrală) - Pas 12
Pas 13

Pe parcurs le scoateți și le puneți sub un prosop.

Pentru cine nu are probleme cu colesterolul, se pot unge fierbinți cu puțin unt, vor fi și mai delicioase.

Roti (lipii indiene din făină integrală) - Pas 13
Pas 14

Așa coaceți toate lipiile, le serviți calde sau dacă rămân pentru a 2-a zi le țineți într-o pungă, să nu se usuce.

Roti (lipii indiene din făină integrală) - Pas 14
Pas 15

Și aici un desert rapid, simplu și tare bun - marca "à la bunica" - TURTE CU MAC

Lipiile se rup bucățele mici, se adaugă mac după preferințe și nuci, stafide, etc.

Roti (lipii indiene din făină integrală) - Pas 15
Pas 16

Faceți o jumătate de pahar de sirop - apă caldă amestecată cu zahăr, miere sau zahăr brun (eu din asta am pus și a fost siropul mai maroniu), vanilie, scorțișoară.

Roti (lipii indiene din făină integrală) - Pas 16
Pas 17

Turnați acest sirop peste lipiile cu mac, amestecați bine și lăsați să se pătrundă cam 10-15 minute.

Și gata, serviți și savurați :)

Poftă Bună!

Roti (lipii indiene din făină integrală) - Pas 17

Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.

Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 16 buc ()
Timp de preparare:
30 min
Dificultate: usor
Timp total de pregătire: 30 min
Sursă: Swathi