Orez cu lămâie

De când am dat-o în rețetele cu specific indian descopăr tot mai multe combinații interesante de mâncăruri, și nu a fost încă măcar una pe care s-o stric - deși nu am chiar toate ingredientele și cunoștințele perfecte.
Credeam eu că deja știu multe despre orez, dar se pare că mai am de învățat...

Marea mea descoperire în această perioadă a fost orezul basmati - pe bune "regele" orezurilor, cel mai fin, gustos și frumos orez pe care l-am mâncat vreodată. Și într-o carte de rețete ayurvedice am găsit foarte multe combinații de garnituri de orez pe care o să vi le arat pe parcurs - foarte bune și interesante, deosebite.

Prima rețetă este aceasta, de orez cu lămâie - am testat-o mai întâi pe orez simplu, rotund - încă nu-mi luasem orezul basmati - ca să văd cum este combinația și gustul. A ieșit foarte bun, dar și mai bun a fost când am făcut-o deja în varianta exemplară, cu basmati .... asa o garnitură fină, fresh și aromată, de nu mai trebuie pâine la nici o mâncare.

Recomand să încercați neapărat - orezul basmati se găsește în magazinele arăbești, în hypermarket-uri(cel de la Riso Scotti este superb), și magazinul online www.indianfood.ro.

Ingrediente
Orez basmati
1 pahar
   
Apă
1.5 pahare
   
Lămâie
0.5 buc
   
Unt
50 g
   
Sare
1 lingurita
   
Curcuma/turmeric
0.5 lingurite
opțional
Ulei de floarea-soarelui
3 linguri
   
Baton de scorțișoară
1 buc
   
Muștar boabe
0.5 lingurite
de preferat muștarul negru - eu nu am avut și am pus simplu, românesc
Chimion (kumin)
0.25 lingurite
un vârf de linguriță - este opțional
Pași de urmat
Pas 1

Aici este orezul basmati pe care l-am folosit atunci.

Orez cu lămâie - Pas 1
Pas 2

Cam așa arată - este subțire și lung.

Orez cu lămâie - Pas 2
Pas 3

Orezul se spală bine în 2-3 ape și se lasă în apă pentru 15-20 minute.

Orice rețetă în care folosiți orezul basmati presupune să-l înmuiați în apă pentru acest timp.

Orez cu lămâie - Pas 3
Pas 4

Apoi îl puneți într-o sită să se scurgă bine de apă.

Orez cu lămâie - Pas 4
Pas 5

Pregătiți mirodeniile să le aveți la îndemână - batonul de scorțișoară, muștarul și kuminul.

Orez cu lămâie - Pas 5
Pas 6

Într-o cratiță puneți la fiert 1.5 pahare de apă, cu sare și curcuma(este pentru o culoare de galben mai intens și un plus de aromă și vitamine).

Orez cu lămâie - Pas 6
Pas 7

Într-o cratiță mică(eu am folosit un tuci de fontă) se pune uleiul și lăsați-l puțin să se încălzească bine.

Adăugați scorțișoara, muștarul și cuminul - când muștarul va începe să sară acoperiți ușor cu capac să nu vă fugă din cratiță:)

Orez cu lămâie - Pas 7
Pas 8

Când muștarul nu mai pocnește adăugați imediat orezul, amestecați periodic timp de cam 5 minute.

Orez cu lămâie - Pas 8
Pas 9

Între timp a fiert și apa cu turmeric, faceți focul mic sub tuci și adăugați câte puțin din apa fiartă anterior.

Aveți grijă să adăugați câte puțin apă pentru că fiind foarte încins tuciul s-ar putea să clocotească destul de intens și să vă stropească aragazul.

Orez cu lămâie - Pas 9
Pas 10

Amestecați  bine până orezul și apa încep să fiarbă.

Orez cu lămâie - Pas 10
Pas 11

Apoi dați focul mic sub tuci, acoperiți cu un capac și lăsați să fiarbă la foc încet cam 15 minute, până se absoarbe toată apa.

Atenție! Orezul nu se mai amestecă în continuare deloc, în timpul fierberii se formează niște canale prin care circulă aburii, dacă amestecați aceste canale nu vor mai fi și orezul poate să vă iasă la fund fiert, deasupra crud.

Orez cu lămâie - Pas 11
Pas 12

După ce orezul a absorbit toată apa, ridicați capacul și stropiți-l uniform cu zeama de la jumătate de lămâie.

Orez cu lămâie - Pas 12
Pas 13

Deasupra puneți untul tăiat bucățele.

Orez cu lămâie - Pas 13
Pas 14

Acoperiți cu capac, mai lăsați să fiarbă 2 minute și apoi stingeți focul.

Ar fi bine să-l mai lăsați așa acoperit încă 10-15 minute, să se pătrundă bine.

Orez cu lămâie - Pas 14
Pas 15

Înainte de a-l servi la masă, scoateți batonul de scorțișoară,  amestecați ușor cu furculița în tuci și apoi îl puneți în farfurii.

Iese bob cu bob, pufos și foarte aromat - excelent!

Dacă nu aveți inițial câte ceva din mirodenii puteți să le omiteți - dar mare descoperire o să faceți cât de fin și bun miros aduce scorțișoara la această garnitură de orez.

Poftă Bună!

Orez cu lămâie - Pas 15

Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.

Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 1 kg (7-8 porții)
Timp de preparare:
30 min
Dificultate: usor
Timp total de pregătire: 30 min