Mă tot feream să gătesc pește la grătar, de fiecare dată îmi rămâne jumătate de pește lipit de tigaie sau pe grill și nici gustul nu era așa extraordinar.
De ceva timp suntem dependenți de dorada, gătită în mare parte la cuptor, simplă sau cu legume - dar vroiam o schimbare. Cum am văzut metoda cu hârtia de copt pe internet am încercat-o în aceeași zi și am rămas foarte impresionați - soțul a zis că numai așa să-i fac dorada. Iese foarte bună, fiindcă nu este un pește uscat face crustă gustoasă și carnea rămâne fragedă și moale, deloc înecăcioasă.
Am încercat să fac la fel și păstrăvul, a fost bunicel dar fiind puțin mai uscat s-a cam lipit de hârtie, și s-a rupt. Recomand să nu-l faceți întreg, da jumătăți sau bucăți, să vă fie mai ușor de manevrat pe grill.
Peștele se curăță și spală bine, îl uscați bine cu niște șervețele de hârtie.
Stropiți cu puțin ulei și îl întindeți ușor cu degetele sau o pensulă.
Se poate presăra sarea acum sau după ce o gătiți chiar la servire.
Încingeți bine tigaia grill, puneți o bucată de hârtie de copt în ea și pe hârtie peștele.
Dar atenție, tigaia chiar trebuie să fie foarte fierbinte!
Lăsați peștele cam 7-10 minute să stea nemișcat (încercați să nu umblați la el în timp ce se face).
Apoi cu o spatulă întoarceți atent pe partea cealaltă și mai lăsați 7-10 minute.
Îl serviți cu orice garnitură vă place - aici o salată fresh de mango cu castravete - urmează și rețeta :)
Și aici o secțiune, carnea de dorada este foarte gustoasă și fragedă, chiar vă recomand să încercați - este și preferata Sofiei, mănâncă un pește fără nici un efort din partea noastră :)
Poftă Bună!
Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.
Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.