Varză călită

Mai greu acum iarna cu garniturile de legume, o salată nu prea o aduni din ingrediente naturale și de sezon. Eu am început să experimentez mai demult cu rețeta de varză călită a Ninei și am descoperit că de ceva timp este printre preferatele familiei. Chiar și Sofia îmi cere varză pe lângă altă mâncare, deci chiar este f.bună.

Merge bine pe lângă un pește la grătar/cuptor sau carne, de orice fel. Ne place și rece și caldă, chiar v-o recomand, pe lângă multe alte beneficii este și dietetică, se prepară rapid și ieftin.

Ingrediente
Varză albă
1.5 kg
o varză de mărime medie
Ardei gras
1 buc
   
Ceapă albă
1 buc
   
Roșii
1 buc
sau câteva linguri de conservă de roșii cubulețe în suc propriu
Pastă de tomate
2 linguri
eu mai pun pastă de ardei roșu și boia dulce (iute pt cine-i place), pentru o culoare mai intensă și gust mai interesant
Ulei de floarea-soarelui
3 linguri
   
Sare, piper
1 lingurita
și alte mirodenii după gust
Pași de urmat
Pas 1

Tăiați mărunt ceapa și ardeiul, le puneți la călit într-o tigaie adâncă (wok) sau tuci cu puțin ulei.

Dacă vi se pare că este puțin ulei mai adăugați și jumătate de pahar de apă - așa varza va fi mai dietetică și sănătoasă, nu o scăldați în ulei.

Varză călită - Pas 1
Pas 2

După ce s-au înmuiat și călit ceapa cu ardeiul adăugați roșia tăiată cubulețe (aici am pus din conservă).

Amestecați și lăsați 2-3 minute.

Varză călită - Pas 2
Pas 3

Apoi adăugați pastă de tomate (eu pun de ardei dacă am) și puțină boia de ardei, dacă aveți.

Amestecați și lăsați 2-3 minute.

Varză călită - Pas 3
Pas 4

Tocați varza, nu foarte mărunt și o puneți peste compoziția din tigaie.

Dacă nu vă încape toată odată, amestecați și lăsați câteva minute, varza din tigaie se va lăsa și va face loc pentru restul de varză tăiată.

Varză călită - Pas 4
Pas 5

Eu de obicei fac focul mic sub tigaie și încep să toc varza, o adaug pe parcurs și amestec după fiecare tură până termin.

Varză călită - Pas 5
Pas 6

După ce ați adăugat toată varza, amestecați bine și puneți capacul.

Următorul pas foarte important este să o căliți la foc moderat și obligatoriu cu capac - așa varza va lăsa zeamă, se va aburi și nu trebuie să adăugați apă pe parcursul gătirii.

Varză călită - Pas 6
Pas 7

Din 10 în 10 minute ridicați capacul și o amestecați - nu insistați să o amestecați prea des, se va face terci și se gătește nu chiar uniform.

Varză călită - Pas 7
Pas 8

Cam în 25-30 de minute varza trebuie să fie gata (o gustați, dacă mai trebuie continuați să o gătiți sub capac la foc mic), o potriviți de sare și piper, plus alte mirodenii care vă plac - mărar, cimbru, etc.

Opriți focul și lăsați 10 minute fără capac, să se pătrundă bine.

Varză călită - Pas 8
Pas 9

Deci cam asta-i toată șmecheria pentru a obține varză călită perfectă, gustoasă, aromată și potrivită pentru orice - carne, pește, cartofi sau ca atare, ca o mâncare de post sau vegetariană.

Poftă Bună!

Varză călită - Pas 9

Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.

Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 1 kg (4-5 porții)
Timp de preparare:
30 min
Dificultate: usor
Timp total de pregătire: 15 min
Sursă: Reteta Ninei