Lemon Brownies

Deși nu este un brownie clasic, cu ciocolată, mi se pare o variantă și mai delicioasă - chiar mai bine pentru copii și cei care nu au voie ciocolată. Prăjitura are o structură densă, aromă de unt și lămâie foarte intense, nouă ne-a plăcut foarte mult.

A trebuit să mai modific rețetele sursă (a trebuit s-o fac de 2 ori), niciuna nu era corectă din punct de vedere cantitativ - puțin m-am enervat pe cei care postează rețete și nu sunt atenți la greșelile banale de preparare. Varianta de aici este lucrată și verificată, deci fără grijă puteți trece la treabă.

Ingrediente
●
Ouă
4 buc
   
●
Unt
240 g
unt moale la temperatura camerei
●
Lămâie
3 buc
   
●
Zahăr
300 g
   
●
Făină albă
200 g
   
●
Sare
1 lingurita
   
●
Esență de vanilie
1 buc
   
●
Zahăr pudră
200 g
   
Pași de urmat

Gătești acum? Deschide această rețetă în aplicația mobilă LaLena și urmeaz-o pas cu pas în modul de gătit, fără reclame.

Pas 1

Lămâile se spală bine.

Într-o farfurie radeți coaja de la toate lămâile, aveți grijă să nu dați prin răzătoare și partea albă, amară.

Apoi stoarceți zeama din ele.

Lemon Brownies - Pas 1
Pas 2

Ouăle se amestecă cu 4 linguri de suc de lămâie și 2/3 din toată cantitatea de coajă de lămâie - lăsați o lingură de coajă rasă pentru glazură.

Lemon Brownies - Pas 2
Pas 3

Untul se mixează bine cu zahărul și esența de vanilie.

Lemon Brownies - Pas 3
Pas 4

Adăugați amestecul de ouă, mixați.

Lemon Brownies - Pas 4
Pas 5

Și la urmă adăugați făina și sarea, mixați bine să nu fie cocoloașe.

Lemon Brownies - Pas 5
Pas 6

Aluatul iese mai dens, așa și trebuie.

Îl treceți într-o formă de cuptor așternută cu hârtie de copt, eu am folosit o tavă de silicon rotundă de 28 cm diametru, deci nu am așternut-o cu hârtie.

Lemon Brownies - Pas 6
Pas 7

Nivelați bine și puneți tava la cuptor preîncălzit la 180 grade.

O coaceți timp de 30-40 de minute.

Lemon Brownies - Pas 7
Pas 8

Este gata atunci când este ușor rumenă, aveți grijă să n-o bronzați prea mult, așa trebuie să rămână, mai albă.

Lemon Brownies - Pas 8
Pas 9

Într-o farfurie amestecați zahărul pudră cu 4 linguri de suc de lămâie și coaja de lămâie rămasă.

Aceasta va fi glazura.

Lemon Brownies - Pas 9
Pas 10

O turnați peste prăjitura fierbinte și lăsați să se răcească complet.

Puteți lăsa puțină glazură pentru mai încolo, când va fi rece să decorați prăjitura la servire - eu nu am făcut-o.

Lemon Brownies - Pas 10
Pas 11

Cea mai bună este rece, dar nu de la frigider, la temperatura camerei s-o păstrați.

Poftă Bună!

Lemon Brownies - Pas 11

Gătești acum? Deschide această rețetă în aplicația mobilă LaLena și urmeaz-o pas cu pas în modul de gătit, fără reclame.

Cantitate: 1 kg (15-20 porții)
Timp de preparare:
40 min
Dificultate: usor
Timp total de pregătire: 40 min