Încă o variantă de plăcintă cu mere, este foarte aromată, moale, se topește în gură - se face cu aluat de unt, un pic mai multă treabă la ea, dar merită făcută.
Gătești acum? Deschide această rețetă în aplicația mobilă LaLena și urmeaz-o pas cu pas în modul de gătit, fără reclame.
Zdrobiți untul în făină, cu ajutorul unei linguri de lemn - îl mărunțiți puțin.
Apoi adăugăm restul ingredientelor - zahărul, gălbenușurile, smântâna, praful de copt și coaja și sucul de portocală.
Frământați un aluat moale, omogen pe care îl împărțiți în 2 bile. Le lăsați la frigider aproximativ 1 oră, timp în care preparați umplutura.
Merele se dau prin răzătoare, se amestecă cu zahărul și scorțișoara și se lasă pe foc 10-15 min până se înmoaie merele. Lăsați să se răcească bine.
Ungeți o tavă mare de cuptor cu unt, o tapetați cu făină sau pesmet.
Întindeți prima biluță de aluat, presărați bine făina ca să o puteți lucra mai ușor. Apoi o puneți în tavă și întindeți ușor cu mâinile, să acopere toată suprafața. Cu o furculiță faceți mici găurele în ea.
Peste ea întindeți umplutura de mere răcită bine.
Întindeți încă o foaie de aluat din a 2-a biluță, cu ea acoperiți uniform toată suprafața plăcintei. Faceți găuri cu o furculiță în ea.
Lăsați prăjitura la cuptor la temperatură medie până are o culoare ușor arămie. Când este gata o presărați cu zahăr pudră și lăsați să se răcorească. Este foarte bună și caldă și rece, superbă!
Poftă Bună!
Gătești acum? Deschide această rețetă în aplicația mobilă LaLena și urmeaz-o pas cu pas în modul de gătit, fără reclame.