Plăcintă rapidă cu șuncă și cașcaval

Foarte bună această plăcintă, și ca un aperitiv frumos și delicios, sau ca o bună variantă de luat la picnic, la drum sau de servit colegii de serviciu :) Sofiei i-a plăcut mult, mi-a spus că este un fel de sandwich gigantic.

Aluatul este ceva mai interesant, fiindcă este cu drojdie și are textură mai moale. Macul și susanul de deasupra sunt potrivite și îi dau un gust în plus, mai ales că arată și frumos.

I-aș zice și economică, dar totuși merge în ea o cantitate mare de cașcaval și șuncă, care nu sunt chiar ieftine. Cantitățile de ingrediente din rețetă sunt adaptate pentru o tavă mare de aragaz, din acela de 4 ochiuri și nu-mi pare rău că am făcut mai multă, s-a mâncat repede :)

Ingrediente
Lapte
400 ml
   
Drojdie proaspătă
25 g
sau 10g drojdie uscată
Făină albă calitate superioară
600 g
   
Ouă
4 buc
   
Ulei de floarea-soarelui
160 ml
   
Griș de grâu
2 linguri
   
Sare
1 lingurita
   
Șuncă
500 g
sau salam, parizer - orice mezel vă place
Cașcaval
300 g
   
Mac/susan
2 linguri
   
Pași de urmat
Pas 1

Lapte cald se amestecă cu drojdia.

Într-un bol se măsoară cantitatea de făină, apoi adăugați la ea laptele cu drojdia, ouăle, uleiul, sarea.

Amestecați bine cu un tel sau lingură să nu fie cocoloașe.

Plăcintă rapidă cu șuncă și cașcaval - Pas 1
Pas 2

Aluatul iese ceva mai gros, ca o smântână.

Plăcintă rapidă cu șuncă și cașcaval - Pas 2
Pas 3

Așterneți tava de aragaz cu hârtie de copt.

Turnați jumătate de aluat în ea și îl nivelați. Presărați grișul pe toată suprafața.

Plăcintă rapidă cu șuncă și cașcaval - Pas 3
Pas 4

Aranjați peste aluat șunca tăiată felii subțiri (vă ajută mult dacă o luați gata feliată).

Plăcintă rapidă cu șuncă și cașcaval - Pas 4
Pas 5

Urmează un strat de cașcaval dat prin răzătoarea mare.

Peste cașcaval trebuia să puneți încă un strat de șuncă - eu nu am avut, așa că am lăsat cu 1 strat de șuncă + 1 strat de cașcaval. Dacă vă ajunge, aș recomanda să-l puneți și ultimul strat de mezel.

Plăcintă rapidă cu șuncă și cașcaval - Pas 5
Pas 6

Apoi turnați restul de aluat pe toată suprafața și atent îl întindeți cu o lingură, să acopere perfect umplutura.

Plăcintă rapidă cu șuncă și cașcaval - Pas 6
Pas 7

Presărați macul și susanul deasupra, lăsați plăcinta 20-25 de minute să crească.

În acest timp preîncălziți cuptorul la 160-180 de grade.

Plăcintă rapidă cu șuncă și cașcaval - Pas 7
Pas 8

Se coace timp de 20-25 de minute, până se rumenește frumos.

Apoi o scoateți și lăsați puțin să se răcorească.

Plăcintă rapidă cu șuncă și cașcaval - Pas 8
Pas 9

Feliați și serviți cu mare plăcere, este bună și caldă și rece.

Poftă Bună!

Plăcintă rapidă cu șuncă și cașcaval - Pas 9

Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.

Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 1 kg (o tavă de aragaz mare)
Timp de preparare:
45 min
Dificultate: usor
Timp total de pregătire: 30 min