Fursecuri "Nuci"(umplute cu crema)

Este o reteta foarte nostalgica, fursecurile preferate ale copilariei mele, intotdeauna erau cele mai ravnite pe masa de sarbatoare si se terminau prea repede :) Aveam mostenire de la mama forma de fursecuri din fonta dar dupa cateva incercari nu am fost satisfacuta de rezultat si am zis ca ma dau batuta.

Saptamanile trecute am observat pe facebook ca se vinde si aici in Romania aceasta forma, din aluminiu, si n-am ezitat nici o clipa sa fac comanda. Desi se vede ca este facuta in atelier, mi-a placut forma nucilor si faptul ca este foarte usoara(cea de fonta abia o poti duce:). Observati pe site-ul Nataliei ca mai sunt multe forme, le voi testa pe parcurs si va tin la curent cu retetele care mi-au reusit.

Asa s-a potrivit aceasta forma cu reteta de aluat, sunt foarte incantata, Sofia la fel, m-a ajutat tot procesul, de la umplere pana la degustare :) Recomand sa le incercati, fie ca aveti forma veche sau luati una noua - sunt fursecuri foarte de efect si pentru cei mici, dar si pentru cei mari.

Ingrediente
Oua
1 buc
Zahar
100 g
Unt
125 g
sa fie moale, la temperatura camerei
Faina alba
250 g
Praf de copt
0.25 lingurite
un varf de lingurita
Esenta de vanilie
1 buc
Umplutura
400 g
lapte condensat fiert, crema de cacao/ciocolata, gem - amestecate cu nuci macinate pt consistenta mai groasa
Pasi de urmat
Pas 1

In primul rand va asigurati ca forma de nuci sa fie bine spalata, curatata si uscata.

Cum am mentionat mai sus, am gasit-o pe acest site.

Fursecuri "Nuci"(umplute cu crema) - Pas 1
Pas 2

Acum facem aluatul:

Intr-un bol bateti cu un tel zaharul si oul.

Fursecuri "Nuci"(umplute cu crema) - Pas 2
Pas 3

Adaugati faina, praful de copt, vanilia si untul moale.

Fursecuri "Nuci"(umplute cu crema) - Pas 3
Pas 4

Amestecati bine cu mainile pana se incorporeazea faina.

Fursecuri "Nuci"(umplute cu crema) - Pas 4
Pas 5

Treceti aluatul pe masa infainata si il mai framantati putin, ca sa-l uniformizati.

Fursecuri "Nuci"(umplute cu crema) - Pas 5
Pas 6

Rupeti bucati din aluat, formati cate un sul subtire si taiati din el bucatele cam de 5-7grame.

Eu m-am cam plictisit sa cantaresc fiecare bucatica asa ca le-am luat ochiometric.

Nucile oricum nu ies perfecte, mai au putin margini dupa coacere. Daca acea margine este mai mare si am multe resturi le pun in umplutura.

Fursecuri "Nuci"(umplute cu crema) - Pas 6
Pas 7

Incalziti bine forma, puteti s-o ungeti cu foarte putin ulei inainte de prima tura de nuci(eu nu am uns).

Puneti bucatile de aluat in forma.

Fursecuri "Nuci"(umplute cu crema) - Pas 7
Pas 8

Presati bine si coaceti pe aragaz, la foc mediu, cand pe o parte cand pe alta. Dar insistati mai mult pe partea bombata, adica fata nucilor.

Fursecuri "Nuci"(umplute cu crema) - Pas 8
Pas 9

Din cand in cand verificati, deschideti forma si vedeti daca s-au rumenit suficient.

Cam asa ar fi culoarea perfecta.

Fursecuri "Nuci"(umplute cu crema) - Pas 9
Pas 10

Le treceti pe un platou sau farfurie, daca nu cad singure le ajutati cu varful cutitului sa se desprinda de forma.

Fursecuri "Nuci"(umplute cu crema) - Pas 10
Pas 11

Daca vedeti ca mai raman ceva faramituri dupa o tura de coji, frecati putin interiorul formei cu servetel uscat.

Fursecuri "Nuci"(umplute cu crema) - Pas 11
Pas 12

Dupa ce ati facut toate cojile, lasati sa se racoreasca putin.

Apoi curatati marginile nucilor, cu un cutit, sau daca nu sunt mari chiar frecand marginile cu degetele. Aluatul este foarte fraged si se faramiteaza bine.

Fursecuri "Nuci"(umplute cu crema) - Pas 12
Pas 13

Eu am obtinut aproximativ 100 coji de nuci(adica 50 nuci intregi), cu mici rabaturi, degustari in proces.

Unele le-am rumenti cam tare, acelea au fost degustate primele :)

Fursecuri "Nuci"(umplute cu crema) - Pas 13
Pas 14

Acum urmeaza partea cu umplutura.

Puteti sa le umpleti cu ce va place, singura conditie este sa fie o umplutura groasa si cleioasa, sa nu curga din nuci.

Eu am ales sa fac cu lapte condensat fiert - luati o conserva de lapte condensat, o puneti la fiert, obligatoriu acoperita complet de apa(altfel explodeaza!) si lasati cam 3-4 ore sa fiarba la foc mic. Daca mai scade apa intre timp, mai adaugati putina apa fierbinte, sa fie intotdeauna acoperita conserva.

Fursecuri "Nuci"(umplute cu crema) - Pas 14
Pas 15

Dupa ce a fiert lasati sa se raceasca complet apoi o deschideti.

Trebuie sa fie de culoare maro-bej si mai groasa. La mine a fost ceva mai lichida, trebuia s-o mai fierb vreo ora, dar am folosit-o amestecata cu nuci si a fost bine.

Fursecuri "Nuci"(umplute cu crema) - Pas 15
Pas 16

Amestecati crema-caramel cu nuci macinate, resturile de biscuiti, reglati toate dupa ochi, sa obtineti consistenta groasa si cleioasa.

Fursecuri "Nuci"(umplute cu crema) - Pas 16
Pas 17

Puneti umplutura intr-o coaja, sa fie mai cu varf.

Fursecuri "Nuci"(umplute cu crema) - Pas 17
Pas 18

Si acoperiti cu o coaja goala, fara umplutura.

Testati sa se tina bine, daca nu, mai adaugati putina umplutura.

Fursecuri "Nuci"(umplute cu crema) - Pas 18
Pas 19

Sunt bune mancate si imediat, dar si mai bune daca le lasati chiar 1-2 zile sa se patrunda. Reteta perfecta pentru a face din timp, si cojile si nucile umplute.

Pofta Buna!

Fursecuri "Nuci"(umplute cu crema) - Pas 19

Gasiti acum retetele voastre preferate si in cartea noastra Top 50 retete Pas cu Pas, prima carte din Romania cu retete prezentate detaliat cu POZE pe PASI, un adevarat ghid vizual simplu de urmarit in timpul procesului de gatire.

Cartea se gaseste in libariile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 45 buc (aproximativ)
Timp de preparare:
60 min
Dificultate: mediu
Timp total de pregatire: 30 min