Am ajuns în sezonul meu preferat, de fructe diverse, aromate și delicioase. Începem cu căpșunile, la început nu ne putem sătura de ele așa simple, după aia începe improvizația - prăjituri cu căpșuni, limonade, dulceață, etc. Pe site veți găsi multe rețete, ziceam că poate anul acesta să nu fac niciuna pt site, ca să nu mă repet.
Dar, bineînțeles că nu pot, cum am văzut această prăjitură mi-a și luat ochii. Puteți s-o serviți ca prăjitură sau chiar ca un tort, este foarte aromată și gustoasă. Căpșunile aromate în combinație cu bezeaua aerată, moale, fină și delicioasă, o fac perfectă și la gust, și la aspect.
Acum mă gândesc că tot caut creme ușoare, ieftine și delicioase - ei să știți că acest sufleu de bezea este exact ce trebuie, îmi pare rău că mi-a luat atâta timp să-l descopăr. Lucrurile simple sunt chiar sub nasul nostru :) Trebuie doar să deschidem mai bine ochii și le vedem, să nu ne fie frică să gustăm și încercăm rețete noi permanent.
Remarcă: singura chestie care puteți s-o modificați și eu cred că așa voi face data viitoare, puneți jumătate de ingrediente la blat. Este un blat gustos, dar puțin mai dens la textură, dacă vă place cu aluat mai mult îl lăsați așa, dacă vreți să fie mai multe fructe și bezea, puneți în jumate.
Făina o amestecați cu praful de copt, adăugați untul, gălbenușurile și amestecați bine - cu mâinile, mixerul sau în robot.
Apoi adăugați zahărul și smântâna și frământați un aluat - va fi gros și lipicios.
Eu nu l-am mai scos pe masă, l-am luat direct din robot cu o lingură și l-am pus în tavă.
Îl transferați în tava așternută cu hârtie de copt și nivelați bine cu mâinile.
Tava mea are 28cm diametru, cu siguranță puteți folosi și una mai mare.
Înțepați aluatul din loc în loc cu o furculiță.
Îl coaceți timp de 20-25 de minute, până se rumenește bine, în cuptorul preîncălzit la 200 de grade.
Blatul copt îl scoateți din cuptor și aranjați peste el căpșuni întregi (spălate și curățate, bineînțeles) sau jumătăți, dacă sunt mai mari.
Albușurile se bat spumă tare, apoi câte puțin se adaugă zahărul pudră și se continuă mixarea până obțineți o spumă lucioasă și tare.
O puneți și nivelați peste căpșuni.
Lăsați tava la cuptor preîncălzit la 150 de grade pentru încă 15-20 de minute.
Observați că bezeaua se umflă frumos, dar după răcire se va lăsa, așa e normal.
Lăsați prăjitura să se răcorească și pătrundă măcar 2-3 ore.
Scoteți bordurile și porționați.
Aici și o secțiune delicioasă...
Poftă Bună!
Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.
Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.