Salata Caesar cu Pui Reteta VIDEO

Salata Caesar cu Pui

Aceasta reteta de salata ati observat ca nu este pe site, si nu din cauza ca nu stiu de renumita Salata Caesar sau pentru ca nu-mi place. Nicicum nu ma puteam impaca si nu suportam sosul gras si greu, cel clasic - l-am incercat in fel si chip, oricum nu-mi place nici gustul si nici textura. Si la gandul ca are 1 pahar de ulei acolo, nici nu mai vroiam asa o salata "usoara". Si asta la o combinatie apetisanta de salata verde cu piept de pui la gratar si crutoane aromate.

Inspiratia mi-a venit brusc, am zis eu sa incerc ce o fi daca inlocuiesc sosul gros de galbenusuri si ulei cu un iaurt cremos sau smantana mai slaba, am omis si anchoas(nu-mi place nici aroma si nici gustul, cel putin cele care le-am incercat). In rest am lasat ingredientele celelate aromate si gustoase, neaparat parmesan-ul - si da, mi-a iesit un dressing de nota 20, este minunat si l-as manca cu orice alta mancare nu numai in aceasta salata.

Desi nu este salata clasica Caesar, este o adaptare mult mai sanatoasa si light, poate chiar mai gustoasa decat cea originala. Presupun ca voi primi tot felul de corectii si comentarii, va rog sa va abtineti, stiu si eu sa dau o cautare pe google si sa vad sutele de salate de acest gen, unele mai originale decat altele. A mea este cea mai buna oricum :)

Ingrediente

Piept de pui
0.5 buc
Paine
100 g
cam 4 felii, puteti alege orice fel de paine va place
Salata verde
1 buc
Iaurt cremos
400 g
eu am avut iaurt grecesc, puteti folosi si o smantana mai slaba
Parmezan ras
4 linguri
Mustar
1 lingurita
Ulei de masline extravirgin
3 linguri
Sare
2 lingurite
Usturoi (catei)
2 buc
Piper macinat
0.25 lingurite
Usturoi granulat(praf)
1 lingurita
optional

Pasi de urmat

Pas 1

Pregatim carnea:

Pieptul de pui se feliaza pe lungime in 2-3 bucati. Presarati putina sare sau piper(alte mirodenii care va plac) pe ambele parti la fiecare bucata.

Salata Caesar cu Pui - Pas 1
Pas 2

Incingeti foarte bine o tigaie grill si puneti carnea la gatit.

Salata Caesar cu Pui - Pas 2
Pas 3

Cand este rumenit bine pe ambele parti il scoateti din tigaie si lasati sa se raceasca complet.

Salata Caesar cu Pui - Pas 3
Pas 4

Pregatim crutoanele:

Taiati cubulete de marime medii painea.

 

Salata Caesar cu Pui - Pas 4
Pas 5

Le mutati intr-o tava de cuptor, sau tigaie - asezonati 2 linguri ulei de masline, putina sare, usturoi uscat si ceva ierburi aromate(eu am folosit amestec italian).

Amestecati bine.

Salata Caesar cu Pui - Pas 5
Pas 6

Le coaceti 10-15 minute la cuptor, amestecand periodic, sau in tigaie - pana se rumenesc frumos.

Salata Caesar cu Pui - Pas 6
Pas 7

Preparam dressingul:

Intr-un bol adanc puneti iaurtul, 1 lingurita de sare, 1 lingura ulei de masline si usturoiul pisat.

Salata Caesar cu Pui - Pas 7
Pas 8

Adaugati mustarul, putin piper negru si 3 linguri de parmesan, amestecati bine cu lingura.

Observati ca sosul este destul de gros.

Salata Caesar cu Pui - Pas 8
Pas 9

Va trebui sa-l mai diluam putin, eu am turnat jumate de cana de apa filtrata fiarta.

Daca iaurtul este ceva mai lichid s-ar putea sa nu trebuiasca sa diluati sosul - daca observati ca este ca o emulsie omiteti pasul cu apa.

Salata Caesar cu Pui - Pas 9
Pas 10

Apoi blendam bine cu mixerul vertical, ca sa avem o compozitie cat mai fina si uniforma.

Salata Caesar cu Pui - Pas 10
Pas 11

Observati ca sosul are asa o textura ca trebuie sa fie ca o emulsie care sa curga de pe lingura, dar nici prea apos.

Salata Caesar cu Pui - Pas 11
Pas 12

Montam salata:

Pasii anteriori puteti sa-i faceti chiar si cu o zi inainte, dar mai departe, dupa ce montati salata va trebui imediat servita.

Deci, spalam si uscam frunzele de salata. Apoi le rupeti bucatele medii si arnajati intr-oun bol de salata.

 

Salata Caesar cu Pui - Pas 12
Pas 13

Pieptul de pui se taie felii subtiri.

Salata Caesar cu Pui - Pas 13
Pas 14

Il distribuiti uniform printre frunzele de salata.

Salata Caesar cu Pui - Pas 14
Pas 15

Deasupra puneti crutoanele aromate.

Salata Caesar cu Pui - Pas 15
Pas 16

Turnati sosul peste salata, dar nu-l folositi pe tot o data.

Mai bine il puneti la masa si isi va mai turna fiecare cat vrea peste salata.

Salata Caesar cu Pui - Pas 16
Pas 17

Presarati o lingura de parmesan deasupra si salata este gata.

O serviti imediat si cu mare pofta, este satioasa si foarte gustoasa.

Pofta Buna!

Salata Caesar cu Pui - Pas 17

Gasiti acum retetele voastre preferate si in cartea noastra Top 50 retete Pas cu Pas, prima carte din Romania cu retete prezentate detaliat cu POZE pe PASI, un adevarat ghid vizual simplu de urmarit in timpul procesului de gatire.

Cartea se gaseste in libariile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 1 kg (2-3 portii)
Timp de preparare: 20 min
Dificultate: usor
Timp total de pregatire: 60 min
Data publicarii:
Nota: 5 (1 voturi)

Vrei sa primesti retetele noi pe email?

Comentarii

fritsch renate
fritsch renate 13 Apr 2016, 14:51

Dupa ingrediente, normal ca este cea mai buna - si cea mai gustoasa! Dupa parerea mea, mai bine se potriveste sosul de iaurt cu salata verde, pieptul de pui, decat cu maioneza clasica.

tiki
tiki 13 Apr 2016, 20:50

Am venit si aici. Stupoare !!!!! Nu trebuie sa ma loghez !!!. O sa fac si aceasta salata ca am auzit ca are mare trecere pe la restaurante. Hahaha. Pupici. (Am si bifat-sa vad)

Maria Iacob
Maria Iacob 16 Apr 2016, 15:01

Delicioasa!!!

timotei
timotei 18 Apr 2016, 00:54

Am facur aceasta salata in loc de piept de pui am pus croutons,foarte buna si macar stii ce pui in dressing-ul acesta. Nu folosesc ranch deloc asa ca acuma am gasit reteta perfecta. Sorry poza nu am ca am facut salata pt party si am uitat sa fac foto. Oaspetii nu au crezut ca nu are ranch, asa ca reteta este de nota 10

timotei
timotei 18 Apr 2016, 00:58

Lena ai incercat sa pastrezi dressing-ul mult timp?

timotei
timotei 18 Apr 2016, 01:00

Adica mai mult timp, sorry de greseala🤓🤓🤓🤓

lena
Elena (lena) 18 Apr 2016, 11:44

Da, eu am avut vreo 5 zile dressingul inchis intr-un borcan ermetic si a fost bun.

timotei
timotei 18 Apr 2016, 17:59

👍👍👍👍imi fac rezerve, imi place tare mult las minca cu lingura. Multumesc pt raspuns.

Rodikuta
Rodikuta 28 Mar 2017, 21:02

E super super de gustoasă, mulțumim Elena!

Poza mea pentru reteta:
Nota mea pentru reteta: