La noi în familie nici o conservă nu e așa de "sfântă" ca cea de suc de roșii - și am în vedere sucul de roșii natural, frumos și gustos. În sezon preocuparea cea mai importantă la părinții mei este să facă minim 150-200 litri de suc sau bulion de roșii de casă, altfel e panică... Și pot să numesc rețeta asta fiind ca o poveste, în fiecare an, de la cules până la depozitare procesul este același și rețeta este practic neschimbată de când mă știu. Este principala băutură și suc consumat iarna, ne place mult cu puțină sare sau ca atare - chiar și Maria mea mică este mare fan de suc de roșii. Compoturi dulci și sucuri de fructe nu prea facem, dar acesta de roșii este obligatoriu.
Bineînțeles că se poate conserva și în sticle sau borcane mai mici, făcut cu un aparat sau altul dar metoda este aceeași. Aveți grijă ce storcător de roșii folosiți, noi avem unul rusesc care face în câteva ore peste 100kg de roșii și nu se obosește. Sunt bune și storcătoarele cu gât lung, cel mai important criteriu de cumpărare este să scoată resturile de la roșii cât mai uscate, fără pulpă prețioasă. Roșiile fiind mai acre se conservă foarte bine natural, fără adăugire de conservanți artificiali, condiția importantă este să fiarbă puțin înainte de a fi închise în borcane.
Puteți să-l folosiți ca băutură răcoritoare și dietetică, să-l folosiți în mâncare - oricum e bun. În cazul în care nu vreți să complicați lucrurile puteți să lucrați după metoda Bulionului de roșii rapid, este bun pentru mâncare dar nu chiar plăcut la băut, nu e așa de fin.
Anul ăsta vă arăt poze pe pași direct de la țară, deci scuze pentru decorul mai rustic și poate nu chiar perfect estetic, așa se lucrează cantitățile mari de suc - mai cu stropi și resturi de roșii.
Începem bineînțeles cu cel mai important proces - culesul de roșii, noi am avut săptămâna trecută o tură de 100kg de roșii de grădină colorate, zemoase și frumoase.
Dacă vreți să aveți sucul cât mai dulce și aromat, recomand să mai țineți roșiile 1-2 zile în lăzi sau găleți - să se coacă pasiv. Dar mare grijă să nu se strice!
Când sunt la București aleg din piață roșii coapte de sezon.
Apoi aceste roșii frumoase se spală bine. Dacă sunt mici le lăsați așa întregi.
Dacă aveți roșii medii sau mai mari le tăiați jumătăți sau sferturi - cât să încapă în gura storcătorului de roșii.
Observați că noi nu scoatem cotorul, el este aruncat de storcător la resturi cu tot cu coajă și semințe.
Și începem procesul, în funcție de specificațiile fiecărui storcător de roșii cel mai important lucru este să scoateți resturile cât mai uscate, fără pulpă prețioasă.
Din partea opusă, direct în cratița mare, curge sucul de roșii curat, fără semințe și coajă.
Până se lucrează la storcător, ar fi util să pregătiți și borcanele sau sticlele - se spală și se usucă bine, eu chiar aș recomanda să le sterilizați în cuptor 30 de min la 100 de grade.
Mama la ce cantitate de suc face, doar le ține vreo oră cu gura în jos pe prosop, stau bine și așa peste iarnă.
Cratița cu suc se pune pe aragaz și lăsați până începe să fiarbă. Aveți grijă să mai amestecați periodic în ea. Aveți grijă să nu o umpleți prea tare, sucul face spumă la fiert și va fugi pe plită...
Când începe să fiarbă, lăsați așa 5 minute, este suficient să se sterilizeze dar și să nu piardă din vitaminele importante.
Borcanele spălate și uscate se pun pe un prosop sau pe o farfurie, eventual cu o lamă de cuțit dedesubt, să nu crape.
Cu un polonic sau o cană turnați sucul fierbinte în borcane.
Observați că am turnat sucul până la gura la maxim, nu lăsăm deloc spațiu în borcan.
Apoi închideți cu capace ermetice.
Aici vedeți cheia de capsat borcane a părinților mei, este încă de pe timpurile sovietice și își face bine treaba, dar trebuie capace speciale la ea.
Apoi verificați să fie închise bine, înclinați borcanele și dacă sucul nu curge de sub capac le întoarceți cu fundul în sus și lăsați să se răcească complet.
La fel conservați tot sucul rămas.
După ce se răcește complet, sucul îl depozitați în cămară sau în beci.
Aici vedeți rezervele noastre parțiale de suc din anul ăsta, avem la activ vreo 120 de litri, deci încă mai avem treabă :)
Este un suc minunat, în mare parte la noi se bea, de asta și îl turnăm în borcane mari - să ajungă la toată familia. Dar știți voi că și în orice mâncare, sos, sarmale, este minunat și foarte util.
Poftă Bună!
Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.
Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.