Peltea de Gutui

Peltea de Gutui

Inca o luna in urma daca era sa ma intrebati despre peltea de gutui, nici nu stiam sa va spun ce este. Dar am avut ocazia sa o gust si am ramas cu totii incantati, asa ca m-am pus pe treaba sa o reproduc si eu acasa. Stiu ca se poate face peltea din gutui, mere si alte fructe care contin pectina(si coarnele sunt minunate), dar totusi cea de gutui parca mi se pare cea mai aromata, fina si eleganta. Este un fel de jeleu gutos pe care il ungeti pe orice, nu curge ca o dulceata clasica si nu are bucati de fructe, doar aroma lor.

In ultima saptamana am facut cateva ture de peltea, in primul rand una rapida din resturile de la Dulceata de Gutui, mi se pare geniala chestia asta, intotdeauna ma durea inima sa le arunc. Dar totusi nu am ramas satisfacuta perfect de rezultat - mi-a iesit doar un borcan mic, iar poftele noastre de peltea sunt ceva mai mari :) Am citit mai multe retete si am observat ca se pot combina gutuile cu mere, m-am jucat cu proportiile de zahar si apa, pana la urma am dedus formula si o puteti adapta fiecare gusturilor si preferintelor. Ultima data am facut peltea de mere si gutui - de la gutui am luat putina pulpa si am congelat pentru un viitor compot, dar in rest am pus totul in oala.

Important de stiut - gradul de gelatinizare(adica va fi ca un jeleu moale sau tare) depinde de proportia de zahar pe care o puneti si timpul de fierbere al siropului. Veti observa in pasi toate recomandarile mele si va orientati.

Ingrediente

Gutui
1500 g
resturi sau gutui cu pulpa, le puteti combina cu mere
Apa
3 l
litri
Zahar
2 kg
Lamaie
2 buc

Pasi de urmat

1

Deci daca vreti sa faceti si peltea, si dulceata de gutui, neaparat separati pulpa de cotoare, coaja eu nu curat.

Dar daca faceti doar peltea, taiati gutuile bucati mici si le puneti in cratita.

2

Puneti intr-o cratita mare de 5 litri cele 1.5kg de gutui taiate, sau cum vedeti in poza, gutui combinate cu bucati de mere(am pus jumate-jumate).

3

Turnati 3 litri de apa si puneti oala pe foc.

Aici puteti pune si jumatatile de la lamaile stoarse, sucul il pastrati pentru mai incolo.

4

Cand incep sa fiarba, faceti focul mic si lasati 10 minute.

5

Dupa acest timp inchideti focul, acoperiti oala cu un capac si lasati fructele in apa, sa se patrunda zeama bine timp de 1-2 ore. Eu am lasat o tura chiar si peste noapte, nu am avut timp sa continui.

6

Le scurgeti apoi printr-o sita mare.

7

Apoi inca o data printr-o sita mai fina, sa nu ramana deloc resturi mici de la cotoare.

Masurati cu o cana gradata cata zeama exact ati obtinut dupa fierbere - la mine au fost 3 litri.

8

Acum o turnati intr-un tuci, sau cratita cu fund mai gros si adaugati zaharul.

La cei 3 litri de zeama obtinuta am pus 2 kg de zahar - deci au fost cam 650g de zahar la 1 litru de compot.

Daca ati obtinut sau ati facut alte cantitati, va orientati dupa aceasta proportie de zahar si compot.

9

Puneti oala pe foc, amestecati bine pana se dizolva zaharul si cand incepe sa fiarba faceti focul mic.

Acum turnati in oala si sucul scurs de la cele 2 lamai.

10

Pe parcursul fierberii(cam 1-2 ore) veti observa cum pelteaua se face tot mai roz. Acum incepeti sa fiti mai atenti la ea si faceti testele cu picatura.

11

In poza de aici vedeti 2 extreme:

- in dreapta sunt picaturile usor roz si foarte dispersate - pelteaua va fi ca un jeleu mai moale, mai lichid

- in stanga sunt mai colorate si nu asa dispersate - jeleul va fi mai tare si ferm

12

Si aici varianta care imi place mie, ceva mediu intre cele 2 de mai sus.

Fiinda pelteaua prea groasa se intinde greu pe clatita/paine(mai ales daca este de la frigider), iar cea lichida fuge :)

Deci am fiert-o pana picaturile au avut un roz mai inchis si se disperzeaza usor cand o turnati pe farfurie - nu este ca o apa, dar nici ca un caramel gros.

13

Mai departe faceti ca de obicei - o turnati fierbinte in borcane curate/uscate si inchideti ermetic.

14

Observati aici culoarea la 2 ture de peltea combinata de gutui+mere, dar una fiarta un pic mai mult(cea din stanga, mai rosie).

Ca si idee, pelteaua de gutui+mere are o nuanta mai rosie.

15

Aici, in poza de prezentare este peltea doar de gutui si are o nuanta mai portocalie.

Acum faceti si combinati cum va place, oricum este buna - noi am devenit fani mari peltea :)

Pofta Buna!

Gasiti acum retetele voastre preferate si in cartea noastra Top 50 retete Pas cu Pas, prima carte din Romania cu retete prezentate detaliat cu POZE pe PASI, un adevarat ghid vizual simplu de urmarit in timpul procesului de gatire.

Cartea se gaseste in libariile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 1500 ml
Timp de preparare: 90 min
Dificultate: mediu
Timp total de pregatire: 180 min
Data publicarii:
Nota: 5 (2 voturi)

Vrei sa primesti retetele noi pe email?

Comentarii

RuxandraCuzum527
Ruxandra Cuzum (RuxandraCuzum527) 23 Nov 2017, 16:29

De mica mi-a placut. Acum fac si eu pt copiii mei. Le place si lor. Doar ca eu o stiu sub numele de jeleu. Delicioasa! Mai ales cu paine prajita si unt.... mmmm....

Nota mea pentru reteta:
timotei
timotei 27 Nov 2017, 23:14

Lena daca nu pun lamaie?

lena
Elena (lena) timotei 28 Nov 2017, 08:00

Merge si fara.

TaniaCostei122
Tania Costei (TaniaCostei122) 23 Nov 2019, 13:55

De ce nu mi se leagă? Am facut strict pe rețeta, e foarte lichida... nici a sirop nu seamănă... pot cumva sa dreg?

lena
Elena (lena) Tania Costei (TaniaCostei122) 23 Nov 2019, 14:23

Trebuie s-o mai fierbeti, aici reteta nu e atricta.😉

TaniaCostei122
Tania Costei (TaniaCostei122) 23 Nov 2019, 17:27

Cam 2 ore a fiert... o scot din borcane si o mai fierb o data atunci

Nota mea pentru reteta:
TaniaCostei122
Tania Costei (TaniaCostei122) 23 Nov 2019, 17:28

Asa arata

Poza mea pentru reteta: