Pilaf țărănesc la cuptor, cu cartofi și pui

Una din întrebările pe care le primesc cel mai des este despre sursele mele de inspirație - dacă mai am rețete, de unde le iau, cum le aleg, etc. Și de obicei răspund la fel - am o listă infinită de rețete în plan, să fie sănătate și timp că rețetele nu se termină. Ele vin din multe surse, de acasă, din musafirii, de pe net și din comunicarea cu voi - fanii mei de pe Facebook sau site. Anume această rețetă de pilaf țărănesc o am de la o minunată doamnă cu care periodic vorbesc pe Facebook, săptămâna trecută mi-a zis de pilaf, am cerut imediat instrucțiuni și poftim - o mâncare minunată, interesantă, rapidă și foarte gustoasă. Niciodată nu am încercat să combin cartofii cu orez, dar să știți că merge și chiar este bun.

Copiilor le-a plăcut mult și varianta fără pui, voi veni cu ea la începutul Postului, dar totuși mai exemplară și exact preluată ca de la sursă, este anume rețeta de pilaf cu pui. Puteți pune copănele cu os sau fără și aripioare, cred că nu ar ieși deloc rău și cu niște carne de curcan.

Mulțumesc mult Monica pentru această rețetă de pilaf, este foarte faină, rapidă și gustoasă - exact cum ne place!

Ingrediente
Pulpe de pui
1 kg
eu am luat copănele cu os, dar puneți ce vă place și ce aveți disponibil
Orez
1 pahar
oricare - a ieșit bine și din orez cu bob rotund, dar și din basmati
Cartofi
5 buc
cantitatea de cartofi depinde de mărimea tăvii - aici am o tavă medie, cam cât o tigaie de 26cm
Ceapă
3 buc
   
Roșii cubulețe din conservă
200 g
   
Ulei
50 ml
   
Boia ardei dulce sau iute
2 lingurite
   
Sare
1 lingurita
   
Piper negru măcinat
0.25 lingurite
   
Frunză de dafin
1 buc
   
Pași de urmat
Pas 1

Pulpele de pui se spală bine, le puneți într-o cratiță și turnați apă cât să le acopere.

Puneți la fiert, scoateți spuma formată, adăugați 1 ceapă întreagă și 1 frunză de dafin.

Pilaf țărănesc la cuptor, cu cartofi și pui - Pas 1
Pas 2

Faceți focul mic și lăsați să fiarbă sub capac 30 de minute.

Dacă aveți carne de pui de la țară, aveți grijă să-l fierbeți până este moale.

Pilaf țărănesc la cuptor, cu cartofi și pui - Pas 2
Pas 3

Până acesta fierbe pregătiți restul ingredientelor - cartofii, orezul, ceapa și roșiile tocate.

Pilaf țărănesc la cuptor, cu cartofi și pui - Pas 3
Pas 4

După ce a fiert puiul, puneți pe foc o tigaie adâncă, turnați uleiul și căliți în el 2 cepe tocate cubulețe mici, până se rumenesc ușor.

Pilaf țărănesc la cuptor, cu cartofi și pui - Pas 4
Pas 5

Adăugați roșiile cubulețe, amestecați și mai căliți 5 minute.

Pilaf țărănesc la cuptor, cu cartofi și pui - Pas 5
Pas 6

Adăugați apoi orezul spălat bine.

Pilaf țărănesc la cuptor, cu cartofi și pui - Pas 6
Pas 7

Puneți sarea, piperul măcinat, boia și amestecați bine toată compoziția.

Închideți focul sub tigaie.

Pilaf țărănesc la cuptor, cu cartofi și pui - Pas 7
Pas 8

Această compoziție de orez o treceți într-o tavă adâncă de cuptor.

Eu am folosit una ovală de yena, dar este bună oricare aveți, pătrată sau dreptunghiulară.

Pilaf țărănesc la cuptor, cu cartofi și pui - Pas 8
Pas 9

Peste stratul de orez puneți cartofii (cruzi) tăiați rondele cam de 7-8mm.

Presărați puțină sare și piper măcinat, sau alte mirodenii preferate.

Pilaf țărănesc la cuptor, cu cartofi și pui - Pas 9
Pas 10

Peste cartofi aranjați pulpele de pui fierte.

Pilaf țărănesc la cuptor, cu cartofi și pui - Pas 10
Pas 11

Cu un polonic turnați zeama în care a fiert puiul, aceasta trebuie să acopere complet stratul de cartofi și să atingă puțin din cel de carne.

Pilaf țărănesc la cuptor, cu cartofi și pui - Pas 11
Pas 12

Și asta e tot! Acum tava merge la cuptor pentru aproximativ 40 de minute la 200 de grade.

Dacă vă mai rămâne supa de pui, o puteți congela și folosi la alte rețete mai târziu.

Pilaf țărănesc la cuptor, cu cartofi și pui - Pas 12
Pas 13

Așa arată când este gata - orezul nu trebuie inițial să absoarbă perfect toată zeama, nu vă speriați dacă se mai vede puțin printre cartofi.

Doar verificați cu un cuțit dacă sunt moi cartofii.

Pilaf țărănesc la cuptor, cu cartofi și pui - Pas 13
Pas 14

După cuptor lăsați tava pe masă 20-30 de minute să se răcorească și să se pătrundă perfect toate aromele și ingredientele.

Acum orezul va continua să absoarbă din zeamă și ulei, chiar dacă nu fierbe.

Pilaf țărănesc la cuptor, cu cartofi și pui - Pas 14
Pas 15

Serviți cu niște murături sau salată, este sățios și foarte gustos.

Poftă Bună!

Pilaf țărănesc la cuptor, cu cartofi și pui - Pas 15

Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.

Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 2 kg (5-6 porții)
Timp de preparare:
60 min
Dificultate: usor
Timp total de pregătire: 40 min