Prajitura marmorata la tigaie

Prajitura marmorata la tigaie

Sunt multe retete care imi fac click, ies din prima si sunt chiar "Oau!", recunosc ca imi place sa le descopar pentru ca sa va usurez si voua, si mie, munca in bucataria de zi cu zi. Aceasta prajitura marmorata asa este - rapida, se prepara fara cuptor, o gatiti la tigaie si merge sa va alintati cu ceva dulce de casa chiar si cand mergeti in vacante sau nu aveti la dispozitie un cuptor.

Am fost sceptica, dar curioasa, si a meritat incercarea! Chiar va recomand reteta aceasta de prajitura marmorata la tigaie cu insistenta - in jumatate de ora este gata, cu minim efort si ingrediente la indemana in cam orice bucatarie. Iese pufoasa, moale, aromata si foarte gustoasa, cred ca merge folosita si ca blat de tort chiar.

Cantitatile de mai jos se potrivesc perfect pentru o tigaie mare, de 28cm in diametru, dar daca folositi tigaie de 24-26cm, puteti usor reduce la jumatate ingredientele.

Ingrediente

Oua
3 buc
Zahar
200 g
Esenta de vanilie
1 lingurite
Ulei
120 ml
Lapte batut/iaurt/chefir
250 ml
aproximativ 1 pahar
Faina
300 g
Praf de copt
10 g
sau 1 lingura
Cacao pudra
2 linguri
Lapte
2 linguri

Pasi de urmat

1

Puneti intr-un bol mare ouale, zaharul si vanilia, amestecati bine compozitia cu un tel sau mixer.

2

Incorporati incet uleiul.

3

Apoi adaugati iaurtul si iarasi amestecati.

4

La final puneti faina impreuna cu praful de copt, amestecati bine cu telul pana nu mai sunt cocoloase.

5

Ungeti cu putin ulei tigaia(neincalzita) si turnati jumatate din aluat in ea.

6

In jumatatea ramasa din bol adaugati 2 linguri de cacao si 2 linguri de lapte, amestecati bine.

Merg bine combinate aici si stafide, merisoare, nuci, etc.

7

Cu lingura puneti acest aluat cu cacao peste cel din tigaie.

8

Treceti cu o scobitoare prin aceste randuri de aluat, usor sa amestecati cele 2 straturi.

9

Acum puneti capacul pe tigaie si lasati la foc foarte mic timp de 30 de minute.

10

Dupa acest timp recomand sa faceti testul scobitorii - daca iese curata, prajitura este gata.

Partea de sus este normal sa nu se rumeneasca, dar nu va speriati, asa este ok.

Lasati 15-20 minute sa se racoreasca in tigaie, apoi o scoateti atent pe un platou.

11

In schimb baza este rumena si foarte faina, o puteti servi asa, cu fundul in sus.

12

Sau cu fata in sus, dar presarata deasupra cu putin zahar pudra sau cacao.

13

Portionati si serviti, este neasteptat de buna si cu siguranta va fi apreciata de toata familia.

Pofta Buna!

Arata-ne si noua poza cu ce ti-a iesit, scrie-ne ideile sau intrebarile tale pe grupul nostru de Facebook "Gatim acasa cu LaLena"!

Click aici!

Cantitate: 900 grame (12-14 portii)
Timp de preparare: 40 min
Dificultate: usor
Timp total de pregatire: 10 min
Data publicarii:
Nota: 4 (1 voturi)

Comentarii

adriana rebei
adriana rebei 01 aug 2019, 13:32

Ce sa mai....esti geniala!

Gatim in proportie de 99% dupa retetele tale si sincer, iti multumim din suflet!

Doar o rugaminte, nu te opri 

lena
Elena (lena) adriana rebei 01 aug 2019, 13:59

Multumesc Adriana😘

Cand am gandurile rele mai vine cate un mesaj din asta de la voi si imi revin.

Laura Balaura
Laura Balaura Elena (lena) 01 aug 2019, 15:11

Şi eu mă laud tuturor că de la Lena am învăţat să gătesc ❤

carab?manuela995
caraba manuela (carab?manuela995) Elena (lena) 01 aug 2019, 19:26

Trebuie sa îndepărtezi gândurile rele!!!! Esti cea mai inspirată bucătăreasă si gătesc cu drag si cu toată încrederea orice rețea postezi!

Sa te rogi sa fii sănătoasă, tu si familia ta.

Altceva nu contează!

lena
Elena (lena) caraba manuela (carab?manuela995) 01 aug 2019, 19:39

Multumesc mult!!!😘😘😘

Dia.Si.
Dia.Si. 02 aug 2019, 22:29

Am crezut ca stiti cat de apreciata sunteti si cat te mult ne-ati schimbat viata. Eu gatesc constant 55 de retete de ale dvs. Numarul este in crestere. Si nu ma refer ca am incercat 55, ci inmultite fiecare cu 3,5,10 ori chiar, astfel incat in ultimii ani am gatit cel mai probabil de 500 de ori cu gandul la dvs. Cand caut o reteta clasica sau cand vreau sa incerc ceva nou, in primul si in primul rand aici pe site intru. Sunteti un om deosebit, apreciez rabdarea si pasiunea cu care explicati fiecare reteta. Site-ul este minunat, la fel si aplicatia, felicitari dvs. si sotului dvs.care va sustine, fiindca ne faceti viata mai usoara, mai gustoasa si mai frumoasa!

IonitaRamona456
Ionita Ramona (IonitaRamona456) 04 aug 2019, 13:50

Buna ziua! Astazi am vazut aceasta reteta si am si incercat o. Super prajiturica!

Multumesc pentru toate retetele minunate!

Poza mea pentru reteta:
AdrianaVasile432
Adriana Vasile (AdrianaVasile432) 16 aug 2019, 23:44

Ca sa fie o prajitura keto, ce faina sa folosesc si cat? Multumesc. Mentionez ca am faina de migdale si de cocos astfel incat m-ar avantaja acestea.

lena
Elena (lena) Adriana Vasile (AdrianaVasile432) 17 aug 2019, 07:30

Nu am testat exact cat, dar le puteti combina pe ambele, adaugati cate putin din fiecare.

OtiliaMaria442
Otilia Maria (OtiliaMaria442) 19 aug 2019, 11:54

Tigaia trebuie sa fie antiaderenta? Eu am renuntat la teflon si am o tigaie de inox. Oare nu se lipeste? Reteta e geniala si as incerca-o.

lena
Elena (lena) Otilia Maria (OtiliaMaria442) 19 aug 2019, 16:19

Cred ca Merge si in tigaia de inox, dar as presara la baza niste pesmet sau unt😉👍

AnaBalaban286
Ana Balaban (AnaBalaban286) Elena (lena) 02 sep 2019, 22:42

Eu am incercat in tigaia de inox și a fost cea mai mare greșeală. S-a lipit și ars. Am salvat parte din aluat și am continuat in tigaia tefal și asa am salvat macar o parte din aluat... Data viitoare nu mă mai abat de la indicații. Păcat, pt că e foarte gustoasa.

Dia.Si.
Dia.Si. 02 sep 2019, 23:48

Multumim de feed-back! Eu de obicei incerc ceva fara sa ezit, insa prajitura asta nu ma incumet. Nu stiu temperatura (am nivele la aragaz de la 1-9) , nu stiu cat de mult sa o tin... Am aragaz electric si s-ar coace uniform.

Dia.Si.
Dia.Si. 04 sep 2019, 12:38

Am facut prajitura astazi. A iesit buna. E nevoie de putina sare totusi, se simte lipsa ei. Am plita electrica cu nivele de la 1-9, am pus mai intai la nivelul 3 (asa am presupus ca ar insemna foarte mic", dar dupa 30 de minute, doar se inaltase prajitura, insa nu era coapta deloc. Am schimbat la 4 si dupa 20 de minute era coapta. Presupun ca daca puneam de la inceput 4, se cocea in 30 de minute. Asta ca sugestie pentru cei care au plita electrica. Am facut-o cu faina integrala si ca de obicei, am redus cantitatea de zahar cu 25%. Multumesc pentru reteta!

Nota mea pentru reteta: