Coliva

Coliva

Abia acum am reusit si eu sa gatesc coliva traditionala romaneasca, desi faceam des o varianta de coliva din grau fiert(ceva mai lichida si cu alte arome si textura) dupa reteta mamei mele din Ucraina. Coliva de mai jos a reusit sa ma surprinda din nou, si nu doar pe mine - este ceva mai densa, dar se simt bine in ea boabele de arpacas si nucile, aromele se potrivesc perfect si neaparat sa nu ignorati nuca de cocos(aduce nota finala si de aroma si de consistenta).

Eu am montat-o aici cu ajutorul unul inel de la forma de tort(26-28cm diametru), dar puteti sa aranjati coliva si in vase mai mici, dupa necesitati si preferinte.

Reteta de mai jos am gasit-o la Diva in bucatarie, mi s-a parut foarte echilibrata si bine explicata, ma bucur ca asa si a fost. Astfel, cu aceasta reteta de coliva am mai bifat o descoperire delicioasa in bucataria traditionala romaneasca - foarte simpla, delicioasa si de post.

Ingrediente

Arpacas de grau
500 g
eu am folosit aici marca Deroni
Apa
2 l
Sare
1 lingurite
Zahar
350 g
Nuci
350 g
Esenta de vanilie
1 lingurite
Esenta de rom
1 lingurite
Coaja de lamaie rasa
1 lingurite
Scortisoara
1 lingurite
Fulgi de nuca de cocos
100 g

Pasi de urmat

1

Intr-o oala cu fund gros, sau tuci, puneti la fiert 2 litri de apa si 1 lingurita de sare.

Puteti pune aici si 1 lingura de ulei, sa nu se prinda aluatul de fundul cratitei. Dar daca o aveti mai buna si cu fund gros, nu se va intampla acest lucru.

2

Pana fierbe apa, aveti timp suficient sa masurati arpacasul si sa-l spalati bine in 9 ture sau mai mult. Cand il spalati in ultima apa, aceasta ar fi bine sa fie cat mai limpede.

3

Imediat cum fierbe apa din tuci, adaugati in ea arpacasul spalat.

Amestecati bine si cand incepe sa fiarba din nou, faceti focul mic.

4

Timpul de fierbere poate varia, dar in 40-50 de minute ar trebui sa fie gata.

Aici vedeti cam mijlocul fierberii, mai este ceva apa si este lichida compozitia. Si nu uitati bineinteles sa mai amestecati in arpacas pe parcursul fierberii - la inceput mai putin, iar cand devine mai gros, ceva mai intens.

5

Aici este arpacasul fiert si gata, observati ca a absorbit toata apa si are textura mai densa.

6

Acum adaugati in el zaharul si amestecati bine. Apoi mai lasati pe foc inca 10 minute, amestecand periodic.

7

Inchideti focul si cam asta a fost tot procesul de fierbere.

8

Lasati aceasta compozitie sa se raceasca complet timp de 4-5 ore, iar ca sa nu formeze crusta deasupra puneti deasupra o folie de plastic/punga, sau un prosop de bucatarie bine umezit.

Un alt pont bun este - sa presarati peste arapacasul fiert din cratita nucile tocate si lasati asa sa se raceasca. In acest caz nu mai puneti folie sau prosop deasupra.

9

Dupa racire veti observa ca arpacasul este foarte dens si prins, asa si trebuie.

10

Recomand sa tocati nucile nu prea marunt, sa se simta putin in textura.

Apoi le adaugati in compozitie, impreuna cu esentele de vanilie si rom, coaja de lamaie rasa si scortisoara. Amestecati bine totul, mai bine cu mainile, pentru ca este o compozitie densa si cu lingura este cam chinuitor.

11

Puneti inelul de la tava pe o farfurie plata si adaugati in el coliva.

12

Presati si nivelati bine compozitia cu o lingura.

13

Ornati deasupra cu fulgi de nuca de cocos, niste nuci, puteti folosi si un sablon clasic de coliva presarand pudra de cacao, etc.

Fiindca coliva noastra a fost de pofta si nu pentru ocazie speciala, am mers pe o varianta simpla de ornare, doar cu jumatati de nuci.

14

O mai lasati in frigider macar inca 2-3 ore sa se patrunda aromele si apoi serviti.

Eu am taiat-o felii, ca pe un tort, se tine destul de bine si pentru acest tip de servire.

Pofta Buna!

Gasiti acum retetele voastre preferate si in cartea noastra Top 50 retete Pas cu Pas, prima carte din Romania cu retete prezentate detaliat cu POZE pe PASI, un adevarat ghid vizual simplu de urmarit in timpul procesului de gatire.

Cartea se gaseste in libariile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 3500 grame (15-20 portii)
Timp de preparare: 200 min
Dificultate: mediu
Timp total de pregatire: 300 min
Data publicarii:
Nota: 4 (1 voturi)

Comentarii

Damicela
Damicela 24 ian 2020, 18:48

Draga Lena, te urmăresc si îmi place modul tau de a prezenta retetele pe întelesul tuturor. As vrea sa îți zic doua trucuri învățate de mine de la o bucătăreasă mai invarsta si anume : 1. In apa in care fierbi arpacașul pui doua trei picături de ulei de floarea soarelui care fac ca sa nu se mai prindă arpacașul la fiert de fundul tuciului; 2. Dupa ce iei tuciului de pe foc, la sfârșit, acoperi suprafața arpacașului fiert cu un strat de nuci  tocate grosier si atunci acestea absorb umezeala de la suprafața si nu se face coaja,  nemaifiind necesar sa acoperi cu țiplă sau altceva. Când se răcește amesteci cu totul si nucile sunt umede numai bune. Mult succes îți doresc! Daniela

Nota mea pentru reteta:
lena
Elena (lena) Damicela 28 ian 2020, 11:38

Multumesc mult de sfaturi, le-am adaugat in reteta sa fie utile si altora.😉