Chec marmorat de ciocolata si menta

Chec marmorat de ciocolata si menta

M-am aprins cu ideea acestui chec de ciocolata si menta in urma cu 3 zile si m-am grabit sa-l testez cat mai repede. A depasit toate asteptarile si a fost foarte apreciat de toata familia, chiar si de cei care nu sunt mare amatori de menta. Foarte bine se echilibreaza aici aroma de ciocolata cu cea de menta, chiar m-a surprins cat de bine se combina. Vizual nici nu mai zic, foarte intens si frumos acest verde de la menta, in realitate este chiar mai colorat decat in poza.

Un alt plus la reteta acestui chec marmorat, este ca se prepara extrem de repede si din ingrediente de baza la indemana in orice bucatarie. Am improvizat eu repede combinatiile si chiar le-am nimerit perfect. Bineinteles ca puteti inlocui uleiul cu unt topit, atunci checul va fi si mai aromat, dar este optional. Daca nu va place menta, dar il vreti totusi verde, o puteti inlocui cu frunze de spanac, tot o idee buna si delicioasa.

Ingrediente

Oua
2 buc
Zahar
260 g
Ulei
200 ml
sau unt topit
Lapte
200 ml
Faina alba
350 g
Cacao
3 linguri
Praf de copt
2 linguri
Menta verde
1 legatura
daca nu va place menta, o puteti inlocui cu frunze de spanac
Esenta de vanilie
1 lingura
se potriveste bine si esenta de rom in partea cu cacao

Pasi de urmat

1

Pregatim repede 2 tipuri de aluat - cel cu cacao, apoi cel cu menta.

Pentru Aluatul cu Cacao amestecati cu telul intr-un bol 130g de zahar si 1 ou.

2

Adaugati 100ml de ulei si 100ml de lapte, iarasi mixati bine cu lingura sau telul.

3

La final adaugati esenta de vanilie(si eventual esenta de rom), 150g de faina, 3 linguri de cacao si 1 lingura praf de copt.

Amestecati bine cu telul sau mixerul, sa nu fie cocoloase, pana obtinem un aluat putin mai dens decat cel de clatite, ca un iaurt sau smantana.

4

In alt bol pregatim Aluatul cu menta.

Mai intai rupeti frunzele de pe menta, le vom folosi doar pe ele, betele le aruncati sau folositi in ceai.

5

Adaugati peste menta 130g de zahar si amestecati bine cu blenderul vertical pana obtineti o pasta cat mai uniforma.

6

Adaugati 1 ou si 100ml de ulei, blendati bine din nou.

7

Turnati 100ml de lapte, amestecati.

8

Apoi puneti 200g de faina si 1 lingura praf de copt.

9

Amestecati bine compozitia cu un tel sau mixer, sa nu fie cocoloase.

10

Acum asterneti cu hartie de copt o tava pentru chec, a mea este de 35x10cm.

Turnati in tava jumatate din aluatul cu cacao.

11

Apoi deasupra veniti cu jumatate din aluatul de menta.

12

Turnati restul aluatului de cacao.

13

Si la final puneti cealalta jumatate din aluatul cu menta.

14

Treceti atent cu un cutit dintr-o latura pana in cealalta, sa distribuiti un pic straturile.

15

Coaceti checul in cuptorul preincalzit la 180 de grade timp de 40-45 de minute, neaparat sa faceti si testul scobitorii.

16

Dupa cuptor lasati sa se raceasca 20-30 de minute in tava, apoi trageti atent de bordurile hartiei de copt si scoateti checul pe un platou sau fund de lemn.

Lasati sa se raceasca complet inainte de servire, macar 2-3 ore.

Apoi portionati si savurati, este deosebit de gustos si frumos!

Pofta Buna!

Gasiti acum retetele voastre preferate si in cartea noastra Top 50 retete Pas cu Pas, prima carte din Romania cu retete prezentate detaliat cu POZE pe PASI, un adevarat ghid vizual simplu de urmarit in timpul procesului de gatire.

Cartea se gaseste in libariile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 1 buc (1 chec mare)
Timp de preparare: 60 min
Dificultate: usor
Timp total de pregatire: 30 min
Data publicarii:
Nota: 5 (2 voturi)

Comentarii

Dia.Si.
Dia.Si. 26 iun 2021, 21:05

E un chec bun, fresh, se simte aroma de menta chiar și după 3 zile. Copiii îl mananca cu placere. E un chec faramicios, asa ca merge bine cu lapte sau iaurt. Mulțumim Lena de ideile noi!

Poza mea pentru reteta:
Nota mea pentru reteta:
AnaRata286
Ana Rata (AnaRata286) 15 iul 2021, 19:31

Mama, ce pufosenie! A mers perfect cu niste inghetata.

Nota mea pentru reteta: