Ruladă cu broccoli și piept de pui

O ruladă foarte bună, fină, gustoasă și sănătoasă - de fapt am modificat un pic rețeta sursă ca să fac rulada mai light, dar gustul nu s-a schimbat deloc (făcusem prima dată varianta autorului).

Recomand cu încredere, merge foarte bine și ca aperitiv și ca o mâncare pe care o combinați cu orice garnitură vă place - de ex. orez, couscous, legume, salate, etc.

Ingrediente
Piept de pui
1 buc
   
Ceapă albă
2 buc
   
Ouă
4 buc
   
Broccoli congelat
250 g
   
Făină
2 linguri
   
Praf de copt
0.5 lingurite
   
Sare
1 lingura
   
Ulei de floarea-soarelui
3 linguri
   
Piper negru
0.25 lingurite
   
Iaurt
2 linguri
   
Pași de urmat
Pas 1

Pieptul de pui se spală și se pune la fiert 30 de min. După ce a fiert îl scoateți din supă, lăsați să se răcorească, apoi tăiați bucăți mici.

Vedeți să nu aruncați supa, o veți folosi la un alt pas.

Ruladă cu broccoli și piept de pui - Pas 1
Pas 2

Cât fierbe carnea, curățați, spălați și tăiați mărunt ceapa. Apoi o căliți în 3 linguri de ulei până se rumenește ușor.

Ruladă cu broccoli și piept de pui - Pas 2
Pas 3

Tot în acest timp fierbeți broccoli - nu mai mult de 2-3 min (de când începe să fiarbă - la broccoli congelat durează un pic mai mult până fierbe apa, pentru că are un timp de decongelare în apă) în apă cu sare.

Îl scoateți din apă și lăsați să se răcorească puțin.

Ruladă cu broccoli și piept de pui - Pas 3
Pas 4

Dați prin mașina de tocat sau prin blender - carnea fiartă și ceapa călită.

Ruladă cu broccoli și piept de pui - Pas 4
Pas 5

Apoi adăugați câte un pic de supă (0.5 - 1 pahar) până carnea devine puțin mai lichidă, nu așa uscată - ca să o puteți întinde ușor și să fie mai fragedă.

Adăugați sare și piper după gust, amestecați.

Ruladă cu broccoli și piept de pui - Pas 5
Pas 6

Acum preparăm aluatul cu broccoli - într-un blender puneți 4 ouă, broccoli, făina, praful de copt și 1/3 de linguriță de sare.

Ruladă cu broccoli și piept de pui - Pas 6
Pas 7

Mixați bine până se omogenizează compoziția.

Ruladă cu broccoli și piept de pui - Pas 7
Pas 8

Așterneți o tavă de cuptor cu hârtie de copt, turnați aluatul peste ea și o întindeți pe toată suprafața în formă dreptunghiulară. Puneți tava la cuptor preîncălzit pentru 10-15 min.

Ruladă cu broccoli și piept de pui - Pas 8
Pas 9

După ce o scoateți din cuptor, întindeți pe toată suprafața un strat subțire din umplutura de piept de pui.

Nu puneți carne pe o margine a blatului, pe care o ungeți cu iaurt - așa se face să se lipească bine marginile după ce rulați blatul.

Posibil să vă mai rămână puțin din umplutură, o puteți mânca ca pate pe pâine dimineața sau folosi în alte mâncăruri.

Ruladă cu broccoli și piept de pui - Pas 9
Pas 10

Rulați blatul, vă ajutați puțin cu hârtia de copt - rulați în direcția marginii pe care ați uns-o cu iaurt.

Ruladă cu broccoli și piept de pui - Pas 10
Pas 11

Mai puneți rulada la cuptor 15-20 de min. Apoi o scoateți și lăsați să se răcorească bine - se poate mânca atât caldă cât și rece ca aperitiv.

Ruladă cu broccoli și piept de pui - Pas 11
Pas 12

Să vă spun care este și varianta autorului rețetei, fără modificările mele.

Pieptul de pui se călește cu puțin unt și ceapă, apoi în carnea tocată se adaugă 2-3 linguri de smântână.

Marginile blatului se ung cu smântână nu cu iaurt și plus ca să fie o crustă aurie se unge suprafața ruladei puțin cu smântână de 20% grăsime.

Dar cum am spus, gustul nu este cu mult diferit, așa că totul depinde de dvs.

Poftă Bună!

Ruladă cu broccoli și piept de pui - Pas 12

Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.

Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 1 kg (10 felii)
Timp de preparare:
25 min
Dificultate: usor
Timp total de pregătire: 60 min
Sursă: gotovim-doma.ru