Prăjitură "Cremeș inteligent"

O prăjitură care se prepară în timp record, dar foarte, foarte bună - moale, fină, plăcută... recomand s-o faceți neapărat. Am luat rețeta de pe blogul Laurei, unul din blogurile cele mai gustoase cu multe rețete foarte bune și utile. Pe alte site-uri i se mai spune Prăjitura Inteligentă, dar am zis că seamănă la gust atât de bine cu Cremeș, că ar fi mai bine să fie Cremeș Inteligent :)

Ingrediente
Unt
100 g
sau margarină
Zahăr
8 linguri
   
Ouă
4 buc
   
Făină
5 linguri
   
Lapte de vacă
500 ml
   
Pași de urmat

Gătești acum? Deschide această rețetă în aplicația mobilă LaLena și urmeaz-o pas cu pas în modul de gătit, fără reclame.

Pas 1

Se separă albușurile de gălbenușuri. Primele le bateți spumă tare și lăsați deoparte.

Prăjitură "Cremeș inteligent" - Pas 1
Pas 2

Untul moale (la temperatura camerei) îl mixați bine cu zahărul.

Prăjitură "Cremeș inteligent" - Pas 2
Pas 3

Apoi adăugați gălbenușurile câte unul și mixați bine după fiecare.

Prăjitură "Cremeș inteligent" - Pas 3
Pas 4

Apoi adăugați făina, mixați bine, laptele, iarăși mixați și la urmă albușurile bătute spumă. Amestecați bine.

Prăjitură "Cremeș inteligent" - Pas 4
Pas 5

Așa arată aluatul pentru Cremeș înainte să-l puneți în tavă.

Prăjitură "Cremeș inteligent" - Pas 5
Pas 6

Turnați aluatul într-o formă de chec așternută cu hârtie de copt. Dacă nu aveți formă de chec folosiți o altă tavă adâncă, doar aveți grijă la cantitatea de aluat, dacă este tava mai mare folosiți o cantitate dublă de ingrediente.

Prăjitură "Cremeș inteligent" - Pas 6
Pas 7

Puneți prăjitura la cuptor aproximativ o oră, până se rumenește bine. Apoi o scoateți și lăsați să se răcească bine.

Prăjitură "Cremeș inteligent" - Pas 7
Pas 8

Apoi o răsturnați pe un platou sau un fund și serviți cu plăcere:) Noi nu am rezistat mai mult de 30 de min până s-a răcorit puțin. Și să fiu sinceră mi-a plăcut mai mult când a fost caldă.

 

Prăjitură "Cremeș inteligent" - Pas 8
Pas 9

Am presărat-o cu puțină scorțișoară și să știți că prăjitura pe cât este de deșteaptă, este și la fel de rapidă la mâncat :)

Poftă Bună!

Prăjitură "Cremeș inteligent" - Pas 9

Gătești acum? Deschide această rețetă în aplicația mobilă LaLena și urmeaz-o pas cu pas în modul de gătit, fără reclame.

Cantitate: 1 kg (6 porții)
Timp de preparare:
60 min
Dificultate: usor
Timp total de pregătire: 10 min
Sursă: Laura's Blog