Dacă sunteți în căutarea unui aperitiv festiv simplu, frumos, gustos, interesant și colorat, atunci vă recomand cu căldură rețeta acestui chec aperitiv. Rețeta este extrem de ușor de preparat, iar efortul total este minim, ceea ce vă permite să vă organizați mai simplu munca pentru pregătirea mesei festive.
Checul aperitiv conține o combinație delicioasă de spanac și brânză, care îi conferă un gust unic și o textură deosebită, pufoasă și fragedă. Rețeta poate fi însă adaptată după preferințele dumneavoastră, prin adăugarea altor verdețuri, cum ar fi ceapă verde, mărar sau ardei roșu pentru a-i conferi o culoare mai intensă. De asemenea, puteți să adăugați și alte ingrediente, precum roșii uscate, pentru un gust mai intens.
Este important să aveți grijă de proporții, astfel încât să nu adăugați prea multe ingrediente și să nu afectați consistența checului aperitiv. Astfel, veți obține un aperitiv perfect pentru orice masă festivă, care va fi apreciat de toți invitații dumneavoastră.
Într-o tigaie adâncă turnați puțin ulei, adăugați ceapa tocată mărunt și o căliți până începe să se rumenească.
Puneți usturoiul, mărunțit și el, mai lăsați 1 minut.
Apoi adăugați frunzele de spanac spălate bine și scurse de apă.
Lăsați pe foc amestecând periodic până spanacul își schimbă culoarea și se micșorează foarte mult în volum.
Luați tigaia de pe foc și lăsați puțin acesta să se răcorească.
Apoi într-un bol adânc puneți 4 ouă și 1 linguriță de sare, amestecați cu un tel.
Adăugați 150g de iaurt și 125ml de ulei, amestecați.
Puneți 270g de făină și 10g praf de copt, amestecați bine cu telul să nu fie cocoloașe.
Adăugați spanacul călit, amestecați cu o lingură.
La final puneți 150g de brânză feta (sau niște telemea maturată) tăiată cubulețe mici.
Iarasi amestecați atent cu lingura să nu desfaceți cuburile de brânză.
Așterneți cu hârtie de copt o tavă de chec (aici tava mea are 30cm în lungime și 11cm lățime), turnați în ea tot aluatul și nivelați cu o lingură.
Coaceți checul aperitiv în cuptorul preîncălzit la 180 de grade, timp de 45-50 de minute, până se rumenește frumos.
După acest timp lăsați să se răcească complet în tavă.
Apoi îl scoateți, feliați și serviți.
Arată foarte bine, iar gustul vă asigur că este și el pe măsură.
Poftă Bună!
Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.
Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.