Rețeta mea preferată de mic copil. Sunt mare amatoare de pui cu smântână. Dar cine nu este?
Gătești acum? Deschide această rețetă în aplicația mobilă LaLena și urmeaz-o pas cu pas în modul de gătit, fără reclame.
Carnea se fierbe aproximativ 30-40 min sau se folosește carnea fiartă pentru ciorba de pui.
Se scoate din apă și se lasă să se scurgă de apă.
Se încălzește uleiul într-o tigaie și se călește carnea pe amândouă părți.
Carnea prăjită se lasă într-o farfurie, și între timp se pregătesc următoarele.
Se taie ceapa mărunt.
Ceapa se călește în ulei, până se rumenește puțin.
Se adaugă apoi 1 lingură de făină și se lasă să se prăjească împreună.
Se călește puțin ceapa împreună cu făina, vreo 3-5 min.
Apoi se adaugă smântâna, și se amestecă continuu.
Sosul se potrivește de sare și se lasă să fiarbă 5 min. Dacă este foarte dens, mai adăugați puțină apă sau supă de pui.
În sos se adaugă carnea prăjită și se mai lasă să fiarbă totul împreună încă 5-10 min.
Se servește cald și cu mare poftă:)
Poftă Bună!
Gătești acum? Deschide această rețetă în aplicația mobilă LaLena și urmeaz-o pas cu pas în modul de gătit, fără reclame.