Musaca cu carne și legume - varianta rapidă

V-am spus că am fost într-o vacanță la țară, și acolo am găsit noi surse de inspirație - cum au aflat vecinele că am site și că pun rețetele mele acolo, imediat mi-au și arătat câteva rețete de-ale lor, la fel toate revistele și cărțile de culinarie (multe...) care le aveau. Plus la toate, periodic îmi mai și aduceau câte ceva bunicel să gust, o să vă mai arat pe viitor și o rețetă foarte bună de a prepara dovleceii tot de la ele. Vă mulțumesc mult din suflet pentru susținere și pentru tot-tot!

Aici aveți o rețetă super delicioasă, nu am gustat-o acolo dar m-au asigurat fetele că este delicioasă și simplu de preparat. Ajungând la București chiar în prima săptămână am și încercat-o - nu m-am așteptat sincer să fie chiar atât de bună. Toate ingredientele sunt crude și tăiate, se pun straturi cu cașcaval printre ele, iar după ce se coc se topesc în gură.

Foarte, foarte bună, recomand cu încredere dacă vreți să gătiți ceva foarte gustos, simplu și repede.

Ingrediente
Carne
1 kg
puteți pune orice carne preferată(fără oase)- anume la această rețetă am pus carne de porc
Ceapă albă
3 buc
   
Cașcaval clasic
400 g
   
Cartofi
4 buc
   
Morcovi
2 buc
   
Ciuperci proaspete
500 g
sau din conservă
Sare
1 lingurita
   
Piper negru
0.25 lingurite
   
Pași de urmat
Pas 1

Atenție! Cantitățile sunt pentru o tavă mare de cuptor cu borduri înalte de preferat. Dacă vreți mai puțin, micșorați în jumătate cantitățile.

Deci, se unge tava cu puțin ulei. Carnea se spală și se taie cubulețe mici, o distribuiți pe toată suprafața tăvii. Presărați puțină sare și piper peste ea.

Musaca cu carne și legume - varianta rapidă - Pas 1
Pas 2

Legumele le curățați și spălați. Și începeți să puneți celelalte straturi de legume peste carne.

Ceapa se taie după preferință și se pune pe carne.

Musaca cu carne și legume - varianta rapidă - Pas 2
Pas 3

Apoi dați prin răzătoare peste toată suprafața 200 g din cașcavalul pregătit, adică jumătate.

Musaca cu carne și legume - varianta rapidă - Pas 3
Pas 4

Cartofii se taie pai și se distribuie pe toată suprafața.

Musaca cu carne și legume - varianta rapidă - Pas 4
Pas 5

Apoi urmează morcovii dați prin răzătoare.

Musaca cu carne și legume - varianta rapidă - Pas 5
Pas 6

Și ultimul strat, cel de ciuperci tăiate.

Musaca cu carne și legume - varianta rapidă - Pas 6
Pas 7

Și finalul - dați prin răzătoare cealaltă cantitate de cașcaval, o distribuiți uniform și dați tava la cuptor.

Temperatura este medie, de 180-200 grade.

Musaca cu carne și legume - varianta rapidă - Pas 7
Pas 8

Lăsați la cuptor aproximativ 1.30-2 ore, până gustați un cartof din musaca și este moale. Dacă se rumenește prea repede puneți o folie de aluminiu deasupra.

Musaca cu carne și legume - varianta rapidă - Pas 8
Pas 9

Se servește caldă sau încălzită cu orice salată preferată sau murături.

Poftă Bună!

Musaca cu carne și legume - varianta rapidă - Pas 9

Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.

Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 2 kg (8-10 porții)
Timp de preparare:
120 min
Dificultate: usor
Timp total de pregătire: 30 min