Dovlecei gratinați cu cașcaval

Cum am promis, pun acum și rețeta de dovlecei pe care am gustat-o la țară - foarte simplu se prepară, repede și fără multă bătaie de cap și prăjeli. Cașcavalul îi dă un gust f. bun, iar pesmetul de deasupra îl face puțin crocant. Se mănâncă de preferință atunci când sunt calzi, pe urmă își pierde din frăgezime și se înmoaie pesmetul, dar merge și încălzit sau rece.

Ingrediente
●
Dovlecei
3 buc
   
●
Cașcaval clasic
200 g
   
●
Pesmet alb/galben
100 g
alegeți pesmet mai grunjos de preferință
●
Sare
1 lingurita
   
●
Ulei de floarea-soarelui
2 linguri
   
Pași de urmat

Gătești acum? Deschide această rețetă în aplicația mobilă LaLena și urmeaz-o pas cu pas în modul de gătit, fără reclame.

Pas 1

Dovleceii se spală și se taie în 3 bucăți mari.

Dovlecei gratinați cu cașcaval - Pas 1
Pas 2

Apoi fiecare bucată o tăiați în 3, de-a lungul. Părțile laterale le vom folosi la gratinat, mijlocul îl folosiți pentru altceva, sau îl aruncați. Asta pentru că în mijloc sunt mai multe semințe, de asta de preferat să nu-l gratinați, dar sinceră să fiu nu am încercat să le folosesc și pe ele - urmează pe viitor :)

Puteți face cu el pâine cu dovlecei sau clătite cu dovlecei.

Dovlecei gratinați cu cașcaval - Pas 2
Pas 3

Ungeți o tavă de cuptor cu puțin ulei și puneți în ea toate bucățile de dovlecei pregătite mai sus. Presărați puțină sare peste ele.

Dovlecei gratinați cu cașcaval - Pas 3
Pas 4

Pe fiecare bucată de dovlecel se pune câte o felie subțire de cașcaval - sau puteți să-l dați prin răzătoare.

Dovlecei gratinați cu cașcaval - Pas 4
Pas 5

Apoi presărați pesmet peste fiecare bucată de dovlecel cu cașcaval. Dacă pesmetul este mai grunjos vor fi mai crocanți dovleceii.

Dovlecei gratinați cu cașcaval - Pas 5
Pas 6

Apoi stropiți cu puțin ulei și dați tava la cuptor la temperatura de 200-250 grade.

Dovlecei gratinați cu cașcaval - Pas 6
Pas 7

Lăsați la cuptor până se rumenesc bine, apoi scoateți și serviți calzi cu orice garnitură preferată de legume sau carne.

Poftă Bună!

Dovlecei gratinați cu cașcaval - Pas 7

Gătești acum? Deschide această rețetă în aplicația mobilă LaLena și urmeaz-o pas cu pas în modul de gătit, fără reclame.

Cantitate: 1 kg (15-20 bucăți)
Timp de preparare:
60 min
Dificultate: usor
Timp total de pregătire: 20 min