Clătite Tupperware

Încă o rețetă din cele preparate cu Magic Mixer, ustensilă foarte bună și utilă. Am pus cândva demult pe site rețeta de Aluat de clătite, recunosc că este destul de lungă și un pic complicată (asta pentru un rezultat exemplar), aici am zis să încerc aluatul de clătite din Retetarul Tupperware.

Deci, aluatul l-am făcut într-un minut, le-am prăjit în vreo 20 de min și ca rezultat niște clătite foarte delicioase și moi. Așa, rețeta este pentru 10 clătite mai măricele sau 15 mai mici.

și Atenție! Cooking show Tupperware mâine (sâmbătă) la București, la 11.00 la Hotel Parliament. Vedeți detalii în newsletterul de azi. Vin și eu, sunt foarte curioasă să mai văd în lucru și alte ustensile șmechere. Poate ne vedem acolo, voi fi cea cu aparatul foto :)

Ingrediente
Lapte
250 ml
   
Ouă
1 buc
   
Făină
7 linguri
   
Ulei de floarea-soarelui
1 lingura
   
Sare
0.5 lingurite
   
Pași de urmat
Pas 1

Puneți toate ingredientele în Magic Mixer, exact în ordinea prezentată la lista de ingrediente - lapte, ou, făină, ulei, sare.

Clătite Tupperware - Pas 1
Pas 2

Închideți ermetic mixerul și agitați bine.

Clătite Tupperware - Pas 2
Pas 3

Încălziți tigaia pentru clătite, o ungeți cu puțin ulei și turnați câte puțin aluat din mixer - în funcție dacă le vreți mai groase sau subțiri turnați mai mult sau mai puțin. Le coaceți pe ambele părți până se rumenesc ușor.

Clătite Tupperware - Pas 3
Pas 4

Le puneți una peste alta pe parcurs ce le coaceți, ele se mai opăresc între ele și sunt mai moi și mai bune.

Apropo, dacă vă interesează să luați mixerul sau alte produse Tupperware mă anunțați și o să dau email-ul dvs reprezentantului să vă contacteze.

Poftă Bună!

Clătite Tupperware - Pas 4

Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.

Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 10 buc (10 clătite)
Timp de preparare:
20 min
Dificultate: usor
Timp total de pregătire: 1 min