Este rețeta de sarmale a bunicii mele din Ucraina, foarte gustoase și consistente sunt sigură că vă vor impresiona.
Prima etapă este pregătirea frunzelor de varză pentru sarmale:
- Într-o cratiță mai mare (suficient de mare ca să încapă varza întreagă), se toarnă apă, 1 lingură de sare și se așteaptă să înceapă să fiarbă apa. Atenție să nu puneți prea multă apă, atunci când puneți varza să nu curgă peste margini.
- Când începe să fiarbă apa, se pune varza căreia i s-a scos cotorul. După 1-2 min veți observa că frunzele de deasupra se scot ușor cu o furculiță, acestea se scot de pe varză și se mai lasă în apă 1 min.
-Repetați procedura până terminați toate frunzele.
Frunzele se scot într-o farfurie adâncă și se lasă să se răcorească puțin.
Apoi luați fiecare frunză și cu un cuțit porționați foile în 2-3 bucăți și scoateți cotoarele mai groase.
Se fierbe orezul în apă (1 unitate orez, 2 unități apă) în așa fel, încât să fie puțin puțin crud.
Carnea se dă prin mașina de tocat, se amestecă cu orez, piper, sare, 1 lingură de pastă de roșii.
Așa arată umplutura pentru sarmale amestecată.
La fundul cratiței în care veți fierbe sarmalele, se pun câteva cotoare de frunză de varză.
Recomand să folosiți la sarmale ceaunul. Nu se vor lipi și arde repede la fund.
Rulați sarmalele, le faceți de dimensiunile preferate. Umpleți ceaunul până la jumătate, lăsând puțin spațiu între ele, adică nu le aranjați prea strâns.
Turnați apă atât cât să acopere sarmalele și puneți la fiert, cu câteva frunze de dafin între ele.
După ce fierbe apa, faceți focul mic și le lăsați să fiarbă aproximativ 30 min.
Între timp pregătiți sosul.
Se taie ceapa cubulețe, morcovul se dă prin răzătoare.
Se prăjește puțin ceapa cu morcovul împreună, apoi se adaugă 2 linguri de făină și se mai lasă 5 min.
Apoi adăugați 1 lingură pastă de roșii și smântână. Amestecați bine și lăsați să fiarbă puțin.
Potriviți de sare, în caz că sosul este foarte gros (ar trebui să fie de consistența smântânii mai groase), adăugați câteva linguri de supă din sarmale.
Turnați sosul în sarmale, după ce acestea au fiert 30 de min. Scuturați puțin ceaunul, până se încorporează sosul, apoi cu o lingură de lemn amestecați atent, să nu le rupeți.
Se mai potrivește de sare, apoi se lasă să fiarbă la foc mic încă 15-20 min.
Se mănâncă calde și cu multă poftă :)
Poftă Bună!
Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.
Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.