Și fiindcă toată lumea în această zi gătește ceva ciocolatos eu vă propun totuși o friptură care sigur va face orice masă să fie mai deosebită și festivă. Este simplu de preparat, și plus la toate destul de dietetică (depinde ce fel de carne alegeți).
Usturoiul îi dă o notă deosebită, crustă aromată și carnea foarte fragedă - adăugați la masă o granitură de legume, orez, cartofi - un vin roșu demisec, și gata cina romantică și ușoară.
Gătești acum? Deschide această rețetă în aplicația mobilă LaLena și urmeaz-o pas cu pas în modul de gătit, fără reclame.
Spălați și curățați carnea, pregătiți și usturoiul - îl tăiați în bucăți lungi, ca să le puteți împăna ușor în carne.
Cu un cuțit faceți găuri în bucata de carne.
În fiecare gaură puneți câte o bucată de usturoi, aveți grijă s-o adânciți cât mai bine, să ajungă mai în mijlocul cărnii.
Continuați până împănați toată bucata de carne, încercați să puneți cât mai mult usturoi - să fie mai aromată friptura.
Puneți carnea într-o tavă acoperită cu folie de aluminiu - lăsați folia mai lungă pe margini să puteți înveli și carnea.
Presărați sare și piper peste carne - frecați bine pe toate părțile.
Învăliți bine carnea cu folie, și o dați la cuptor la temperatura - 200- 220 grade pentru 1 oră și jumătate.
În acest timp faceți un sos cu care vom unge friptura deasupra și îi vom da o crustă colorată și aromată fripturii.
Amestecați muștarul, pasta de roșii, sosul de soia, puțină sare și ierburile uscate.
După o oră și jumătate, scoateți carnea din cuptor, desfaceți folia - vedeți că friptura s-a copt/fiert și carnea este aproape gata.
Ungeți carnea deasupra cu sosul preparat - îl puneți mai mult, să fie din abundență.
Puneți carnea la cuptor pentru încă 30 de minute, să se rumenească și să se coacă bine.
După ce o scoateți, o mai lăsați 10-15 minute să se răcorească ușor și să se pătrundă.
Apoi o porționați și serviți cu orice garnitură preferată.
Poftă Bună!
Gătești acum? Deschide această rețetă în aplicația mobilă LaLena și urmeaz-o pas cu pas în modul de gătit, fără reclame.