Cine a spus că trebuie să vă chinuiți în post numai cu dulciuri banale și deloc gustoase.......Respectiva rețetă este dovada că se poate, veți fi foarte plăcut surprinși de simplitatea preparării și de rezultatul final.
Mi-a ieșit o prăjitură foarte moale, pufoasă, aromată, fragedă.... și pot continua cu laude pentru că a fost neașteptat de bună. Și faptul că este doar o amestecare banală de câteva ingrediente, fără mixer și instrucțiuni de te doare capul.
V-o recomand cu încredere nu numai în post, puteți s-o faceți și cu lapte simplu, nu de soia.
În Rețeta VIDEO am dublat ingredientele și am folosit o tavă de cuptor normală, de aragaz. Mai jos am lăsat la fel și folosiți tava rotundă de 26-28 cm în diametru.
Într-un bol mai mare amestecați ingredientele uscate - făina, nuca de cocos, zahărul și praful de copt.
Adăugați la această compoziție laptele de soia și esența de vanilie, amestecați bine - și gata aluatul!
Turnați 2/3 din acest aluat într-o tavă așternută cu hârtie de copt (sau unsă cu ulei și tapetată cu făină) - tava mea a fost de 28 cm diametru.
În restul de aluat adăugați cacao și amestecați bine să se uniformizeze.
Turnați compoziția cu cacao în tavă - distribuiți cu o lingură pe toată suprafața apoi cu o scobitoare sau cuțit întindeți atent - să faceți un fel de zebră mai impresionistă :)
Puneți tava la cuptor pentru aproximativ 40 de minute la 200 de grade. O scoateți când trece testul scobitorii și este puțin rumenă - aveți grijă cu rumenitul, dacă o lăsați prea mult va fi mai uscată, deci trebuie să fie ușor rumenă.
O lăsați să se răcească complet, apoi o portionați și serviți cu mare plăcere.... și asta nu-i o formă de a încheia rețeta - este chiar o plăcere - a plăcut la toți musafirii mei care au gustat-o, mai ales la copii.
Poftă Bună!
Și aici o poză bonus :)
Deci vedeți că se prepară atât de simplu că și un copil o poate face.
(Este aceeași prăjitură doar că am făcut-o altă dată, în alt bol și m-a ajutat Sofia)
Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.
Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.