Aluat de pizza clasic

Este cel mai simplu și gustos aluat de pizza. Am încercat mai multe variante și ingrediente, acesta îl recomand la toți.

Ingrediente
Făină albă calitate superioară
350 g
Cantitatea de făină poate varia în funcție de marcă și tip - adăugați câte puțin dacă mai este necesar.
Sare
0.5 lingurite
   
Ulei de floarea-soarelui
3 linguri
Se poate folosi și ulei de măsline
Drojdie uscată
2 linguri
Eu folosesc drojdia Pakmaya.
Apă
225 ml
   
Zahăr
1 lingura
   
Pași de urmat
Pas 1

Într-un vas gradat se pune apa călduță. Se adaugă zahărul, drojdia uscată, se amestecă și se lasă amestecul 15 min până nu face spumă(vezi poza mai jos).

Atenție! Dacă folosiți drojdie uscată care nu se dizolvă în apă, nu va trebui să faceți acest pas, în schimb aluatul va crește mai greu, iar blatul nu va fi suficient de pufos. După ce am încercat diferite mărci de drojdie uscată, aluatul a avut cea mai bună consistență cu Pakmaya.

Aluat de pizza clasic - Pas 1
Pas 2

Peste 15 minute observați că amestecul de drojdie, apă și zahăr va face o spumă frumoasă.

Aluat de pizza clasic - Pas 2
Pas 3

Într-un bol mai mare se pune făina, se adaugă sarea și uleiul.

Aluat de pizza clasic - Pas 3
Pas 4

Adăugați amestecul cu drojdie (cel de la pasul 1). Începeți să amestecați aluatul, recomand cu o lingură și după ce se mai leagă și cu mâinile.

 

Aluat de pizza clasic - Pas 4
Pas 5

Pe o masă presărată cu făină scoateți aluatul și îl frământați 2-3 minute, ca să nu se lipească de mâini mai presărați câte puțină făină.

Atenție! S-ar putea să mai trebuiască să adăugați încă puțină făină dacă aluatul este prea lipicios și nicicum nu se poate lucra cu el. Asta e din cauza tipului de făină și am avut chiar eu probleme cu 2 cele mai bune mărci de făină locale.

Aluat de pizza clasic - Pas 5
Pas 6

Aluatul îl puneți într-un bol și lăsați cam 30 de minute să crească - nu uitați să-l acoperiți cu o folie, prosop sau capac.

Aluat de pizza clasic - Pas 6
Pas 7

După acest timp, scoateți aluatul pe masa presărată cu făină și îl tăiați în 2 bucăți.

Aluat de pizza clasic - Pas 7
Pas 8

Formați 2 bile și le lăsați 5-10 minute la odihnit.

Aluat de pizza clasic - Pas 8
Pas 9

Pe masa presărată cu făină întindeți cu făcălețul câte un blat de pizza, din fiecare bilă de aluat.

La mine ies cam 2 blaturi de 30 cm diametru.

Aluat de pizza clasic - Pas 9
Pas 10

Pentru rezultate maxime cu pizza, de obicei recomand să folosiți tăvi de pizza speciale - sunt subțiri și așa sigur obțineți pizza delicioasă și fragedă. Se găsesc la orice supermarket mai mare și costă cam 20-30 lei.

Eu le ung cu puțin ulei înainte să pun aluatul.

Aluat de pizza clasic - Pas 10
Pas 11

Puneți aluatul în tavă și ușor ridicați bordurile, nu mult, cam de 1 cm.

Aluat de pizza clasic - Pas 11
Pas 12

Cum am spus, din acest aluat fac 2 pizza de 30 cm diametru.

Imediat cum ați pus aluatul în tăvi, mergeți mai departe cu procesul de preparare - nu trebuie lăsate la crescut.

Eu încep să le ung cu sos+cascaval+topping.

Poftă Bună!

Aluat de pizza clasic - Pas 12

Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.

Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 600 g (2 pizza de 30 cm)
Timp de preparare:
30 min
Dificultate: usor
Timp total de pregătire: 15 min