Îmi plac mult aperitivele care puse așa simplu pe o farfurie, prin modul cum arată, nici nu trebuie să mai fie aranjate și înfrumusețate. Și această ruladă este din aceeași categorie, în plus este atât de simplu de preparat, chiar și somonul în caz de o ruladă mai economică poate fi înlocuit cu niște șuncă.
Cam în 15 minute de preparare aveți un aperitiv frumos, delicios și neobișnuit. Vă recomand să-l încercați neapărat.
Gătești acum? Deschide această rețetă în aplicația mobilă LaLena și urmeaz-o pas cu pas în modul de gătit, fără reclame.
Cea mai lungă treabă aici în rețetă este topirea cașcavalului. Puteți s-o faceți prin 2 metode:
- îl puneți într-un vas la bain-marie, până se topește complet
- sau în 3 reprize a câte 1 minut fiecare la microunde (eu așa am făcut)
Mai amestecați ușor după fiecare tură de topire, ca să nu aveți bucăți de cașcaval întregi printre cele topite.
Așa ar trebui să fie cașcavalul topit gata pentru ruladă.
Pe masă întindeți 2 bucăți de folie alimentară, ușor suprapuse una peste alta. Turnați cașcavalul pe folie, cu o lingură ușor îl întindeți să fie de forma dreptunghiulară și cam de 6-7 mm grosime.
Aranjați bucățile de somon afumat una lângă alta pe toată suprafața.
Și rulați strâns.
Înfășurați rulada într-o folie alimentară, o strângeți bine la capete și mai presați ușor cu mâinile ca s-o uniformizați și rotunjiți.
Puneți rulada pe un fund și lăsați la frigider pentru minim 4-5 ore, sau cel mai bine peste noapte.
După acest timp o tăiați și aranjați simplu pe o farfurie. Pentru mine a fost o descoperire cât de bine se potrivește cașcavalul cu somon, se "pupa" perfect în această ruladă.
Și aici cu felii de caise uscate - la fel un gust bun și interesant. Se pot face platouri combinate cu diverse umpluturi de rulouri cu cașcaval.
Deci puteți face cu:
- somon
- șuncă
- fructe uscate/caise
- amestec de nuci cu maioneză și usturoi
etc.
Poftă Bună!
Gătești acum? Deschide această rețetă în aplicația mobilă LaLena și urmeaz-o pas cu pas în modul de gătit, fără reclame.