Budincă cu mere și orez

O budincă deosebită - cu aromă puternică de mere caramelizate și unt - este mai repede o prăjitură. Se prepară foarte ușor, este sănătoasă și se poate da și la copii. Din păcate nu am poză la secțiune, s-a mâncat foarte repede :)

Ingrediente
Mere ionatan
500 g
   
Orez
130 g
   
Zahăr
1 pahar
   
Unt
50 g
   
Ouă
3 buc
   
Făină albă calitate superioară
2 linguri
   
Esență de vanilie
1 buc
   
Ulei de floarea-soarelui
5 linguri
   
Pași de urmat

Gătești acum? Deschide această rețetă în aplicația mobilă LaLena și urmeaz-o pas cu pas în modul de gătit, fără reclame.

Pas 1

Turnați uleiul de floarea-soarelui într-o tavă de cuptor, ungeți cu el și pereții tăvii.

Merele le spălați, scoateți cotorul, le tăiați bucățele mici și le distribuiți uniform în tavă. Presărați peste mere 3 linguri de zahăr, după care puneți tava la cuptor pentru aproximativ 30 de min.

Budincă cu mere și orez - Pas 1
Pas 2

În acest timp fierbeți orezul într-o cantitate f. mare de apă. Aproximativ o unitate de orez la 5-6 unități apă.

Budincă cu mere și orez - Pas 2
Pas 3

După ce a fiert orezul, îl strecurați printr-o sită și îl clătiți cu apă rece.

Budincă cu mere și orez - Pas 3
Pas 4

Într-un bol bateți cu mixerul untul și restul de zahăr, adăugați făina, vanilia și ouăle, mai bateți puțin să se amestece bine.

Budincă cu mere și orez - Pas 4
Pas 5

După jumătate de oră la cuptor, merele își schimbă puțin culoarea, se veștejesc și lasă suc.

Scoateți atunci tava din cuptor.

Budincă cu mere și orez - Pas 5
Pas 6

Peste mere distribuiți uniform orezul fiert.

Budincă cu mere și orez - Pas 6
Pas 7

Peste orez turnați compoziția de unt, zahăr, ouă, etc și puneți tava iarăși la cuptor.

Budincă cu mere și orez - Pas 7
Pas 8

Lăsați la cuptor până când orezul se rumenește ușor. Scoateți tava, o lăsați puțin să se răcorească.

Budincă cu mere și orez - Pas 8
Pas 9

Răsturnați budinca pe o farfurie, așa ca merele caramelizate să fie sus. Dacă mai rămân felii de măr în tava le luați atent cu o spatulă și le aranjați peste budincă. Se mănâncă și caldă și rece - este absolut delicioasă.

Poftă Bună!

Budincă cu mere și orez - Pas 9

Gătești acum? Deschide această rețetă în aplicația mobilă LaLena și urmeaz-o pas cu pas în modul de gătit, fără reclame.

Cantitate: 1 kg (4-5 porții)
Timp de preparare:
60 min
Dificultate: usor
Timp total de pregătire: 20 min
Sursă: good-cook.ru