Rețetă clasică de ardei umpluți, poate cu mici personalizări, dar eu cred că sunt reușite. Foarte simplu de preparat, chiar și pentru începători.
Gătești acum? Deschide această rețetă în aplicația mobilă LaLena și urmeaz-o pas cu pas în modul de gătit, fără reclame.
Curățați, spălați și tăiați mărunt ceapa.
Apoi curățați, spălați și dați prin răzătoare morcovii. Într-o tigaie turnați puțin ulei și puneți la călit ceapa și morcovii(se pun împreună).
Când se înmoaie ușor legumele(nu trebuie să fie rumene, doar să lăsa ușor) se adaugă pasta de tomate(sau câteva linguri de bulion de casă). Amestecați bine, mai lăsați 2 min și stingeți focul.
Peste legume puneți orezul spălat.
Apoi adăugați carnea tocată, piper, sare, cimbru, alte mirodenii preferate și amestecați bine ca să fie o compoziție omogenă.
Pregătiți ardeii: spălați și curățați atent de cotor(iarna eu folosesc ardei congelați). Spălați foile de viță de vie și le opăriți cu apă fiartă(iarna cumpăr foi de viță de vie în saramură și le spăl bine).
Umpleți ardeii cu compoziția de orez, carne și legume - le aranjați atent într-o cărată de fontă sau ceaun. Printre ardei puneți bucățele de costiță afumată și sărmăluțe făcute din foile de vie.
După ce ați umplut toți ardeii, umpleți spațiile goale între ei și stratul superior tot din sărmăluțe - se vor fierbe mai bine, nu va ieși umplutura din ardei. Dacă nu vreți să vă complicați cu sărmălele de viță de vie, puteți să nu puneți.
Peste sărmăle turnați roșii cubulețe, aranjați firele de mărar verde(sau uscat).
Turnați apă clocotită, atât cât să acopere sărmălele și puneți la fiert 1 oră la foc mediu și 1 oră la foc foarte mic(se coc și sunt mult mai bune).
După ce s-au copt bine, le lăsați puțin să se răcorească, le serviți calde cu smântână și bucățele mici de costiță.
Poftă Bună!
Gătești acum? Deschide această rețetă în aplicația mobilă LaLena și urmeaz-o pas cu pas în modul de gătit, fără reclame.