Rețeta mea preferată de frigărui, în combinație cu legumele afumate sunt superbe:)
Se pot prepara atât în casă, cât și la grătar, la natură. Sunt foarte bune și pentru cei care țin regim de slăbire, în combinație cu o salată de sezon.
Carnea se spală bine și se taie bucățele medii.
Carnea tăiată o puneți într-un bol mai mare.
Ceapa se taie rondele de 5 mm grosime, se adaugă peste carne.
Peste ceapă turnați vinul.
Apoi se adaugă sosul de soia.
În ultima etapă se adaugă sarea și condimentele.
Se amestecă bine cu mâinile toate ingredientele. Se acoperă carnea cu o folie sau farfurie, și se lasă la marinat aproximativ 30 de minute. Dacă aveți mai mult timp disponibil, ar fi bine să le faceți seara și la amiază a doua zi să le preparați. Vor fi mult mai aromate în acest caz.
Gogoșarii se taie bucățele mici, iar castraveții rondele.
Pe bețișoarele pentru frigărui se pun la rând bucățele cu carne, rondele de ceapă marinată, gogoșari și castraveți. Eu de obicei le pun astfel - carne+ceapă+gogoșar+castravete - și așa ies 4 bucățele de carne pe fiecare bețișor, împreună cu 4 bucățele de legume de fiecare tip.
De obicei ies cam 6-7 bețișoare.
Se așează bețișoarele cu carne pe un grătar (de microunde, aragaz, etc).
Dacă nu aveți grill la microunde, le puneți la cuptor sau pe grătarul de afară. Eu de obicei le pun la microunde, la funcția de grill, aproximativ 15 minute pe fiecare parte, la putere maximă.
După 15 minute, se scot și se întorc pe partea cealaltă și se mai lasă pentru 10-15 minute.
Când le scoateți, trebuie să fie rumene și carnea și legumele.
Se servesc de obicei calde, cu orice garnitură preferată sau salate de legume.
Poftă Bună!
Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.
Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.