Plăcinte cu brânză, mărar și ceapă verde, la tigaie

Plăcintele sunt slăbiciunea mea, îmi place să le fac, să le mănânc și întotdeauna încerc să învăț variante noi și gustoase.

Acestea le fac de vreo 3-4 luni, atunci când am chef de plăcinte, dar rapide și să mai utilizez din iaurtul care expiră prin frigider :) Sunt MINUNATE, chiar dacă nu sunt adeptă gătitului în ulei, nici nu vă dați seama atât de fragede sunt și chiar nu sunt uleioase.

Știam că aluatul ăsta cu iaurt merge bine la Turte cu telemea, de exemplu, dar în plăcinte este și mai bun. Vi le recomand cu încredere, chiar sunt sigură că vă place la toată lumea - cine a gustat la mine au rămas f.impresionați.

Ingrediente
Lapte bătut/iaurt/chefir
500 ml
   
Bicarbonat de sodiu
1 lingurita
   
Sare
1 lingurita
plus sare pentru umplutură, după gust
Făină albă calitate superioară
500 g
aproximativ
Ulei de floarea-soarelui
200 ml
   
Brânză de vaci
1 kg
-să fie brânza mai uscată; -eu mai adaug și puțină telemea de oi pentru un gust mai bun, dar nu este obligatoriu;
Ouă
2 buc
   
Ceapă verde
1 legatura
   
Mărar verde
1 legatura
   
Pași de urmat
Pas 1

Într-un bol turnați iaurtul, adăugați sare și bicarbonat de sodiu - amestecați și lăsați 10 minute la o parte.

Plăcinte cu brânză, mărar și ceapă verde, la tigaie - Pas 1
Pas 2

După acest timp adăugați făina și începeți să frământați aluatul.

Plăcinte cu brânză, mărar și ceapă verde, la tigaie - Pas 2
Pas 3

Amestecați mai întâi cu o lingură până se prinde făina - dacă iese prea lichid și moale aluatul mai adăugați făină. Ar trebui să vă iasă un aluat moale, puțin lipicios.

Plăcinte cu brânză, mărar și ceapă verde, la tigaie - Pas 3
Pas 4

Scoateți compoziția pe masa presărată cu făină și frământați ușor până obțineți un aluat uniform și moale.

Plăcinte cu brânză, mărar și ceapă verde, la tigaie - Pas 4
Pas 5

Împărțiți aluatul în aproximativ 15 bucăți egale.

Plăcinte cu brânză, mărar și ceapă verde, la tigaie - Pas 5
Pas 6

Pe masa presărată cu făină formați bile de aluat, le dați la o parte și le ungeți cu puțin ulei.

Le lăsați la odihnit vreo 25-30 de minute, nu trebuie acoperite, uleiul de la suprafață nu le va lăsa să se usuce.

Plăcinte cu brânză, mărar și ceapă verde, la tigaie - Pas 6
Pas 7

În acest timp pregătiți umplutura - într-un bol amestecați brânza, verdețurile, ouă și sare după gust.

Aș recomanda să o faceți puțin mai sărată decât vă place - la plăcinte, colțunași așa se face, pentru că aluatul mai ia din sare.

Plăcinte cu brânză, mărar și ceapă verde, la tigaie - Pas 7
Pas 8

După ce s-au odihnit bilele, luați câte una și cu mâinile o aplatizați puțin - să fie cam de 8-10cm diametru.

Puneți cam 1 lingură de umplutură în mijloc.

Plăcinte cu brânză, mărar și ceapă verde, la tigaie - Pas 8
Pas 9

Aduceți marginile spre centru și le prindeți cu degetele.

Plăcinte cu brânză, mărar și ceapă verde, la tigaie - Pas 9
Pas 10

După ce le-ați prins pe toate, le lipiți bine și ușor apăsați pe bila formată - să fie la final cam de 1 cm grosime.

Plăcinte cu brânză, mărar și ceapă verde, la tigaie - Pas 10
Pas 11

Asta va fi plăcinta finală, pe care o vom prăji în ulei încins. La fel formați și restul plăcintelor.

Plăcinte cu brânză, mărar și ceapă verde, la tigaie - Pas 11
Pas 12

Încălziți bine o tigaie cu ulei și rumeniți plăcintele pe ambele părți. Uleiul trebuie încins bine ca să nu se absoarbă în aluat și plăcinte - dar după ce ați pus plăcintele pe tigaie faceți focul mai mic și aveți grijă să le întoarceți la timp.

Aici începusem cu 1 plăcintă pe tigaie, dar durează cam mult până le faceți pe toate.

Plăcinte cu brânză, mărar și ceapă verde, la tigaie - Pas 12
Pas 13

Dar m-am șmecherit și am început să pun câte 3 pe tigaie.

Plăcinte cu brânză, mărar și ceapă verde, la tigaie - Pas 13
Pas 14

Pe parcurs cum se fac le puneți una peste alta și le serviți calde sau reci - sunt bune în orice fel.

Plăcinte cu brânză, mărar și ceapă verde, la tigaie - Pas 14
Pas 15

Delicioase, moi, pufoase - Sofia cum le vede le și ia de pe farfurie - de obicei o convingem să mănânce, aici chiar nu trebuie :)

Poftă Bună!

Plăcinte cu brânză, mărar și ceapă verde, la tigaie - Pas 15

Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.

Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 1500 g (15-20 bucăți)
Timp de preparare:
30 min
Dificultate: mediu
Timp total de pregătire: 60 min