Prăjitură "Brownie Light"

Am făcut această prăjitură acum 2 săptămâni și postând rețeta tot mă gândesc s-o repet chiar azi - a fost neașteptat de bună și gustoasă. Deși vedeți la ingrediente că nu avem deloc făină albă în compoziție, nimic grăsimi și totuși este o bunătate, deci se poate mânca și sănătos și gustos.

Coniacul din compoziție puteți să-l înlocuiți cu niște ceai negru/verde sau niște suc de mere, să puteți da și la copii.

Recomand din suflet, chiar și pentru gurmanzii amatori de brownie clasic - sigur veți fi impresionați și de acest brownie light.

Ingrediente
●
Prune uscate
250 g
   
●
Coniac
100 ml
sau ceai/suc de mere
●
Cacao pudră
50 g
eu am folosit cacao neagră Dr.Oetker
●
Ouă
4 buc
   
●
Smântână
250 g
eu am pus iaurt
●
Zahăr
100 g
   
●
Bicarbonat de sodiu
1 lingurita
   
●
Amidon alimentar
1 lingurita
   
●
Fulgi de ovăz
100 g
sau făină de ovăz gata măcinată
●
Migdale
50 g
sau nuci, dar puteți și să le omiteți
Pași de urmat

Gătești acum? Deschide această rețetă în aplicația mobilă LaLena și urmeaz-o pas cu pas în modul de gătit, fără reclame.

Pas 1

Coniacul îl încălziți și puneți în el 125g de prune uscate tăiate bucătele mici.

Lăsați la o parte.

Prăjitură "Brownie Light" - Pas 1
Pas 2

Într-un robot sau cu blenderul mixați bine cacao cu restul de 125g de prune uscate - să fie ca o cremă moale.

Prăjitură "Brownie Light" - Pas 2
Pas 3

Adăugați la această compoziție ouăle, zahărul, bicarbonatul, smântâna și amidonul. Blendați sau mixați bine amestecul.

Prăjitură "Brownie Light" - Pas 3
Pas 4

Fulgii de ovăz și migdalele se macină bine și se adaugă la restul ingredientelor. Amestecați bine să nu fie cocoloașe.

Prăjitură "Brownie Light" - Pas 4
Pas 5

Și ultimele, adăugați prunele înmuiate în coniac, amestecați.

Prăjitură "Brownie Light" - Pas 5
Pas 6

Turnați compoziția într-o tavă rotundă cam de 28cm diametru - așternută cu hârtie de copt sau dacă este de silicon ca a mea nu trebuie să-i faceți nimic.

Prăjitură "Brownie Light" - Pas 6
Pas 7

Coaceți prăjitura la 200 de grade, cuptor preîncălzit, cam 30-40 de minute, apoi o scoateți și lăsați să se răcească bine.

Prăjitură "Brownie Light" - Pas 7
Pas 8

Și gata, porționați, savurați și vă bucurați de o siluetă frumoasă:)

Poftă Bună!

Prăjitură "Brownie Light" - Pas 8

Gătești acum? Deschide această rețetă în aplicația mobilă LaLena și urmeaz-o pas cu pas în modul de gătit, fără reclame.

Cantitate: 1 kg (10-12 porții)
Timp de preparare:
60 min
Dificultate: usor
Timp total de pregătire: 15 min