Una din cele mai populare retete din tarile Asiei Centrale, mai ales Uzbekistan(de unde ii vine si numele), plov-ul este mancare de baza dar si mancare traditionala servita si la evenimente speciale. Retete sunt o multime, eu am invatat sa fac aceasta reteta de baza si de vreun an nu mai fac altfel, pilaful este atat de bun ca de fiecare data parca mi se pare ca am manca continuu din el.
Incecati neaparat reteta, nu este grea deloc, doar va ia mai mult timp sa fiarba si sa se patrunda - asteptarea se merita din plin.
Carnea ar fi bine sa fie amestec de vita si oaie - eu fac doar cu carne de vitel, dar cred sa ce poate sa puneti si porc/pui.
Pregatiti toate ingredientele, spalati si curatati legumele, la fel si carnea.
Apoi toate le taiati:
- morcovii si ceapa julien;
- carnea cubulete medii.
Incingeti bine un ceaun cu ulei, adaugati ceapa si amestecand periodic o caliti pana incepe sa se rumeneasca.
Apoi adaugati carnea, amestecati bine si lasati vreo 10 minute sa se caleasca impreuna cu ceapa.
Adaugati morcovii, amestecati bine periodic si lasati sa se caleasca inca 10 minute.
Turnati 2 pahare de apa(acelasi pahar cu care veti masura si orezul) - amestecati si lasati pana incepe sa fiarba.
Cand incepe sa fiarba potriviti de sare, piper, adaugati si restul mirodeniilor.
Faceti focul mic si lasati sa fiarba incet sub capac minim o ora - sau pana este moale carnea.
Boabele negre in poza sunt barbarisul - mi-a fost adus de o buna cunostinta chiar de la sursa.
Dar de multe ori fac si fara el, nu este obligatoriu sa-l folositi.
Cat timp fierbe carnea trebuie sa pregatiti orezul - obligatoriu spalat in minim 7-8 ape, pana apa devine limpede. Pe urma il lasati asa in apa, cam o ora.
Dupa ce a fiert carnea adaugati orezul(scurs de apa) in ceaun - si mare atentie - nu se amesteca nimic. Lasati asa orezul sa fie deasupra si apa cam 1 cm deasupa lui, legumele si carnea raman jos.
Dupa ce fierbe, faceti focul mic si observati ca in 10-15 minute orezul incepe sa se umfle, il mai neteziti putin cu o lingura si adanciti in el cateii de usturoi.
Inca peste 10 minute observati ca orezul ar trebuie sa absoarba apa de deasupra. Daca il gustati este putin al dente, nu chiar fiert tare.
Atunci opriti focul, puneti un capac deasupra pe ceaun si lasati pilaf-ul minim 30 de minute, maxim o ora sa se patrunda.
Dupa acest timp il serviti - luati cu lingura din toata adancimea ceaunului, sa ajungeti pana la legume si carne.
Merge bine cu salata de legume proaspete sau muraturi.
Pofta Buna!
Gasiti acum retetele voastre preferate si in cartea noastra Top 50 retete Pas cu Pas, prima carte din Romania cu retete prezentate detaliat cu POZE pe PASI, un adevarat ghid vizual simplu de urmarit in timpul procesului de gatire.
Cartea se gaseste in libariile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.