O bunătate de mâncare, este foarte bună și caldă și rece - am învățat s-o fac în Ucraina, când mergeam vara la bunica în vacanță. Cu siguranță o să vă placă, este puțin asemănătoare cu tocana de ardei la preparat.
Gătești acum? Deschide această rețetă în aplicația mobilă LaLena și urmeaz-o pas cu pas în modul de gătit, fără reclame.
Dovleceii se spală, se taie cubulețe de mărime medie.
Dacă sunt dovlecei mai bătrâni, îi curățați de coajă și semințe, și apoi ce rămâne folosiți în tocăniță.
Se pun într-o tigaie adâncă cu puțin ulei, să se călească bine la foc mediu până se înmoaie și se rumenesc.
Se amestecă periodic.
Ceapa se taie mărunt și se călește cu puțin ulei.
Când ceapa se rumenește ușor, se adaugă roșiile tăiate cubulețe. Se amestecă bine și se lasă să se înmoaie bine roșiile.
Când sunt gata dovleceii, se pune ceapa cu roșiile prăjite peste ei și se amestecă bine.
Se adaugă smântâna, sarea și iar se amestecă. Se lasă să fiarbă bine 5 min, după care se stinge focul și se lasă să se răcorească puțin.
Cum am mai zis, este bună și caldă și rece, cu o garnitură de cartofi, orez, carne, etc.
Poftă Bună!
Gătești acum? Deschide această rețetă în aplicația mobilă LaLena și urmeaz-o pas cu pas în modul de gătit, fără reclame.