Planific să fac această prăjitură/chec de când am văzut-o pe blog-ul Mihaelei - mi-a plăcut că nu trebuie multe ingrediente sofisticate și este foarte simplu de preparat. Moderat de dulce, cu aromă de ciocolată, interior umed și moale - un deliciu la cafeaua sau ceaiul de dimineață.
Gătești acum? Deschide această rețetă în aplicația mobilă LaLena și urmeaz-o pas cu pas în modul de gătit, fără reclame.
Lăsați untul să se înmoaie la temperatura camerei, după care îl puneți într-un bol în care veți face aluatul și adăugați peste el zahărul.
Cu un mixer se bate untul cu zahăr, ca să se omogenizeze bine.
Într-un ceaun sau vas termorezistent topiți ciocolata.
O adăugați la compoziția de unt și zahăr și mixați bine.
Apoi adăugați iaurtul, amestecați bine cu un tel sau cu mixerul la viteză mică.
Făina se amestecă cu praful de copt.
Măsurați cu un pahar gradat 130 de ml de lapte și începeți să adăugați în 3 runde (în compoziția de ciocolată, iaurt, unt și zahăr): puțină făină - amestecați cu telul.
Apoi 1/3 din lapte, și iar amestecați cu telul.
Repetați procedeul de 3 ori, până folosiți toată făina și laptele.
Amestecați bine să nu fie cocoloașe, ar trebui să vă iasă un aluat ca cel de chec.
Într-o tavă de 20/30 așterneți hârtie de copt și distribuiți uniform aluatul.
Puneți la cuptor preîncălzit cu temperatura medie, aproximativ 30 de min.
După 30 de min o scoateți din cuptor și lăsați să se răcească complet în tavă.
După ce se răcește, o tăiați triunghiuri, presărați zahăr pudră și o scoateți pe o farfurie sau platou și savurați cu toată familia :) La textura ar trebui să fie ușor crocantă pe exterior și umedă/moale în interior.
Poftă Bună!
Gătești acum? Deschide această rețetă în aplicația mobilă LaLena și urmeaz-o pas cu pas în modul de gătit, fără reclame.