Eeee, ce să vă spun? Aceasta este prăjitura preferată familiei mele. Când întreb copiii ce prăjitură să le fac, chiar și iarna când nu se găsește rubarbă, (de la noi) îmi cer acest lucru. Cred că în fiecare an (adică în vreo 3-4 luni), o fac de 10 ori. Până acum am făcut-o de 4 ori. Este o prăjitură care se face foarte ușor, este răcoroasă, gustoasă și destul de aspectoasă. Cred că majoritatea dintre dvs. o știți, dar poate sunt mai tinerele care vor să vadă cum se face.
Rubarbă poate fi mai multă sau mai puțină, depinde de tavă, de preferințe. Sunt unele mai groase, altele mai subțiri. Deci, se spală rubarba și se curăță. Se spală din nou.
Se taie pătrățele.
Margarina se freacă cu 140 gr. de zahăr cu o lingură de lemn.
Se adaugă gălbenușurile pe rând câte unu.
Apoi se pune făina și se alternează cu laptele.
Deci, făină, lapte, mesteci, iarăși făină, lapte. Mesteci cu lingura de lemn.
Trebuie să iasă un aluat ca o cremă-smântână mai groasă, care se toarnă într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, sau unsă cu ulei și făină. Tava mea are 25/35 cm.
Se pune peste aluat rubarba tăiată pătrățele una lângă alta.
Se introduce la cuptor și se lasă aprox. 30 min. să se coacă cam de trei sfert. Între timp se bat albușurile tare cu telul sau mixerul.
Mie îmi place să bat cu telul, deoarece albușurile cresc mai mult, decât cu mixerul care numai amestecă. După ce albușurile sunt bătute bine se adaugă și restul de 170 gr. de zahăr, și se continuă bătutul până se întăresc din nou.
Cam așa trebuie să arate albușurile bătute.
Se scoate tava din cuptor, trebuie să fie deasupra puțin roz. și se pun cu lingura albușurile bătute.
Se întind bine albușurile peste rubarbă și se dă din nou la cuptor, la foc mic numai să se usuce albușurile.
Să prindă o crustă ușor roz. Puteți lăsa și ușa deschisă, numai să se usuce nu să se și coloreze.(roz).
Scoateți din cuptor și lăsați să se răcească, apoi o tăiați bucăți cum vă plac și se servesc cu mare plăcere.
Vă doresc: POFTĂ BUNĂ!
Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.
Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.