Prăjitura semilună

rețeta postată de

Este o prăjitură f. simplu de făcut, cu ingrediente accesibile oricui și aspectuoasă. O fac f. des. Este a doua, după prăjitura cu rubarbă pe care le fac cel mai des în an.

Ingrediente
Făină albă calitate superioară
500 g
   
Ouă
4 buc
   
Unt
200 g
sau 250 margarină
Praf vanilat
1 buc
   
Praf de copt
1 buc
   
Zahăr tos
200 g
   
Zahăr pudră
180 g
în albușurile spumă
Gem
350 g
   
Coajă de lămâie rasă
1 lingura
   
Nucă tăiată mărunt
150 g
   
Pași de urmat
Pas 1

Făina amestecată cu praful de copt se freacă bine cu untul/margarina la temperatura camerei. Se adaugă pe rând zahărul, gălbenușurile de ou. Se frământă bine pe planșetă (masă). Se adaugă coaja rasă de lămâie, zahărul vanilat. Se frământă până iese un aluat bun de lucru. E mai gras și fraged.

Prăjitura semilună - Pas 1
Pas 2

 Se formează  o bilă, care se lasă 20 minute pe masă, apoi se împarte în două.

Prăjitura semilună - Pas 2
Pas 3

    Menționez că aluatul este destul de mult (s-a întâmplat să fac și 3 foi din această cantitate). Deci se întinde prima foaie pe masă, apoi se pune în tava pe hârtie de copt. Tava mea este de 26/37 cm. Se unge cu jumătate din cantitatea de gem. Folositi un gem mai acrișor. (și nu curgător). Apoi întindem a 2-a foaie, o punem peste gem și înțepăm din loc în loc cu furculița să iasă aerul și să nu se umfle. Băgăm la cuptor ptr. 30-35 de minute, până se rumenește puțin deasupra.

Prăjitura semilună - Pas 3
Pas 4

  Cât stă prăjitura în cuptor, batem spumă cele 4 albușuri bine de tot și adăugăm pe rând zahărul pudră. (nu am pozat albușurile). Și tăiem mărunt nucile. Eu am o "mășină" care  le mărunțește.

Prăjitura semilună - Pas 4
Pas 5

După ce s-a bronzat puțin, scoatem tava din cuptor și întindem restul de gem. Peste gem, punem albușurile bătute, apoi presărăm nuca tăiată. Băgăm din nou la cuptor, la foc mic ptr. 10-15 minute, până se usucă sau se fac puțin roz albușurile.

Prăjitura semilună - Pas 5
Pas 6

 

 

   Așa arată gata. Lumina nu era prea bună fiind seara.  Acum urmează "taierea".

Prăjitura semilună - Pas 6
Pas 7

Se taie cu paharul. Al meu are diametrul de 6 cm. Se taie fierbinte. Vedeți cum. Prima e rotundă, dar o tăiați dacă vreți să fie semilună. Paharul se murdărește și trebuie spălat sau șters. Dacă aveți cine să le spele merge mai repede. Eu lucrez cu 2 când am ajutor. Unul îl spală, cu celălalt tai eu.

Prăjitura semilună - Pas 7
Pas 8

 

 

  Acestea sunt toate care au ieșit dintr-o tavă. Scuzați culoarea dar era seara. Am încercat să explic cât mai amănunțit și să fac pași puțini de aceea am făcut poze 2,4 x 1, dar tot au ieșit mulți (pași)

Prăjitura semilună - Pas 8
Pas 9

 

Doresc să o încercați și voi și vă doresc:

POFTĂ BUNĂ !

 

Prăjitura semilună - Pas 9

Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.

Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 1 kg ()
Timp de preparare:
60 min
Dificultate: usor
Timp total de pregătire: 30 min