Brioșe rapide de Sf. Valentin

rețeta postată de

"Nu există dragoste mai sinceră decât dragostea pentru mâncare." - George Bernard Shaw

Iubirea pentru gătit este singura iubire care mă macină momentan, așadar, cu prilejul Zilei Îndrăgostiților am și ocazia să o celebrez...În bucătărie!
Astfel, pentru prima postare a acestui blog, am dorit să gătesc ceva simplist, dar delicios: brioșe cu cacao și nuci.
Ideea pentru această rețetă mi-a venit imediat cu dorința de a găti ceva dulce, dar în același timp ceva ce nu-mi va răpi mult timp (deoarece am destul de mult de învățat)!
Sper ca postarea să vă placă și să vă sporească pofta de gătit!

Ingrediente
Ouă
3 buc
   
Făină
150 g
   
Zahăr
150 g
   
Ulei
4 linguri
   
Bicarbonat
1 lingurita
stins cu oțet
Cacao
1 lingura
se mai adaugă după preferință
Nuci
100 g
tăiate mărunt
Ciocolată neagră
100 g
pentru ornat
Fulgi de nucă de cocos
50 g
pentru ornat
Pași de urmat
Pas 1

Pregătești ingredientele.

Brioșe rapide de Sf. Valentin - Pas 1
Pas 2

Cele 3 ouă se mixează cu 150g zahăr pentru 5 minute până se dizolvă zahărul.

Brioșe rapide de Sf. Valentin - Pas 2
Pas 3

Se adaugă apoi 4 linguri de ulei și se mai mixează pentru încă 2 minute.

Brioșe rapide de Sf. Valentin - Pas 3
Pas 4

Se adaugă 150g făină și jumătatea de linguriță de bicarbonat (stins cu oțet).

Brioșe rapide de Sf. Valentin - Pas 4
Pas 5

Acum vom amesteca aluatul cu cacao cernută (pentru a nu face cocoloașe).

Brioșe rapide de Sf. Valentin - Pas 5
Pas 6

Ultimul pas pentru realizarea aluatului îl constituie adăugarea nucii.

Brioșe rapide de Sf. Valentin - Pas 6
Pas 7

După omogenizarea aluatului, acesta îl vom turna în formele de silicon (inimioare în cazul meu) până la jumătate (nu mai mult, deoarece, în timpul coacerii aluatul crește și depășește înălțimea formei).

Brioșe rapide de Sf. Valentin - Pas 7
Pas 8

Se bagă la cuptorul preîncălzit pentru cca 20 min, verificându-le constant (nu mai repede de primele 10 minute) cu scobitoarea.

Brioșe rapide de Sf. Valentin - Pas 8
Pas 9

Pasul final constă în decorarea brioșelor după propria viziune.
Eu le-am ornat cu ciocolată (neagră și albă) topită și amestecată cu puțin ulei, sau cu fulgi de cocos.

Brioșe rapide de Sf. Valentin - Pas 9

Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.

Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 12 portii ()
Timp de preparare:
20 min
Dificultate: usor
Timp total de pregătire: 20 min