Un aperitiv simplu de făcut și de efect pentru orice masă festivă!
Puteți orna cu ei salata de boeuf sau pur și simplu se pot servi ca aperitiv!
Cu numai 3 ingrediente vom face minunați pinguini.
Morcovul se curăță și se taie rondele.
Din rondele tăiem cu cuțitul în formă de "V" să obținem piciorușele pinguinilor și din "V" obținut vom face și cioculețul pinguinilor.
Tot din rondele vom face pălărioarele.
Câteva feliuțe trebuie să fie tăiate mai subțiri și mai mari și altele mai mici și mai grosuțe.
Fiecare măslină în parte se decupează cu atenție și se umple cu cremă de brânză.
Obținem corpul pinguinilor.
Apoi luăm alte măsline și le crestăm puțin și le punem cioculețul.
Iar ochișorii îi facem din brânză sau maioneză.
Am făcut și capul pinguinilor.
Fixăm măslina-cap și măslina-trunchi cu ajutorul scobitorii și o înfigem în rondeaua de morcov, adică în piciorușe.
Îi punem și pălărioarele.
Și am format o armată de pinguini :)
O ultimă poză cu pinguinii mei de la Polul Nord :D
Poftă Bună!
Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.
Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.