Adică legume sotate. Sunt așa multe variante și așa multe ingrediente pe care fiecare le poate combina după plac. Se pot servi așa (calde sau reci) de cei care postesc; sau cu toate felurile de carne; sau cu ouă (omletă, o bunătate), dar mai ales pe copii ar trebui să-i obișnuim să mănânce cât mai des.
Pregătim ingredientele. Legumele se spală și se taie bucăți mai mari. Dovleceii și vânăta nu se curăță, acest fel de vânătă nu este amară și nu are sâmburi.
Anghinarea este foarte bună (doar că iese cam scumpă că se aruncă cam mult), se folosește doar mijlocul. Și atunci când o tăiem se înnegrește foarte repede așa că se rup mai întâi frunzele exterioare, se taie coada și vârful și repede se pune în apă RECE cu suc de lămâie.
Într-o tigaie încăpătoare punem uleiul și când este cald adăugăm ceapa și usturoiul tăiate și sărate. Lăsăm să se înmoaie 2 minute.
Adăugăm apoi toate celelalte legume și ele sărate în prealabil. Se acoperă cu capacul dar nu de tot să se poată evapora aburul rezultat; se lasă la foc potrivit (nu mic) 10 minute, amestecând ușor din când în când.
Anghinarea se taie felii chiar înainte de a o pune în tigaie.
După 10 minute, luăm capacul, punem cimbru, dafin, piper după gust și turnăm coniacul; mai lăsăm să fiarbă așa până se evaporă tot lichidul la foc mai mare și amestecând ușor (sau doar mișcăm tigaia) să nu zdrobim tare. Alcoolul dispare prin fierbere, rămâne doar savoarea.
La final punem mult pătrunjel verde și scoatem legumele din tigaie ca să nu se mai înmoaie.
Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.
Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.